Primul concurs național pentru micii înotători - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Micii înotători reșițeni au participat recent la Campionatul Național, categoria de vârstă de 10-11 ani, la București. Turneul a reunit aproximativ 130 de concurenți!

Antrenorul Sergiu Ghimboașă a participat la acestă competiție cu sportivii Kevin Nemeș, David Staicu, Marco Balint, Marco Gavra, Vlad Belea, Antonia Loga, Natalia Careba, Ivana Ghebler, Alma Pop, Alexandra Mușuțan, Elena Franț, Mara Vițian, Mădălina Iordache, Riana Balint, Iasmina Gârtoi și Adelina Ploscaru.

„Pentru toți a fost primul campionat național, iar obiectivul principal consider că a fost clasarea în prima jumătate a clasamentului pentru ca de la următoarele competiții să încercăm să ne apropiem de primii opt sportivi la fiecare categorie. Obiectiv destul de complicat, având în vedere numărul foarte mare de sportivi și trebuie ținut cont și de timpii cu care se înoată la aceste categorii. Pot să spun cu siguranță faptul că vom mai auzi de acești sportivi pe viitor. Chiar dacă n-am reușit să obținem medalii, aș vrea să-i enumăr pe copiii care s-au evidențiat cel mai mult și anume: Pop Alma, Loga Antonia, Gârtoi Iasmina și Balint Marco”, a declarat Sergiu Ghimboasă, antrenor al Clubului Sportiv Școlar Reșița.

Următorul concurs național pentru înotătorii reșițeni va fi în luna noiembrie.

JCS-Ștefan Moraru