REŞIŢA – Transformarea incredibilă a fost posibilă în doar 100 de zile datorită comunităţii, care a crezut în iniţiativa Asociaţiei…
ANINA – Trei sportive legitimate la Sport Star Anina au reușit să cucerească medalii la competiția desfășurată la Oradea!
REȘIȚA – Reșițeanul Daniel Crista (foto dr.), legitimat la secția de ciclism de la CSM Reșița, a cucerit medalia de argint la concursul International Track Cup, Omnium C1, desfășurat în Hong Kong! În urma acestui rezultat excelent, Daniel a făcut un pas important pentru calificarea la Olimpiada de la Paris, din anul 2024!
CARANSEBEȘ – Andra Pleșa și Bebe Pasăre au fost la egalitate, 9-9, după două rânduri de vot, astfel că niciunul din cei doi candidați nu a reușit să atingă pragul de 10 voturi, atât cât era necesar pentru a deveni viceprimar!
REȘIȚA – Din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19 din cadrul clubului reșițean, autoritățile competente au luat decizia ca…
CARAŞ-SEVERIN – Salvatorii vorbesc despre două accidente rutiere petrecute azi-noapte, din fericire fără victime!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Patru la număr, la care se adaugă șase stații de reîncărcare aferente, toate prin proiectul „Modernizarea și eficientizarea transportului public de călători în municipiul Caransebeș prin achiziția de mijloace de transport nepoluante – autobuze electrice”, finanțat prin PNRR!
CARAȘ-SEVERIN – Consilierul social-democrat este de părere că județul ar comite o gravă ilegalitate dacă înființează o societate proprie care să se ocupe de lucrările minore de acest gen, aferente întreținerii drumurilor. Deși societăți de acest gen funcționează perfect legal și la nivelul altor UAT-uri din județ și din țară!
CARAȘ-SEVERIN – Este de părere deputatul Silviu Hurduzeu, care spune că PSD a fost mereu alături de dascăli, lucru dovedit prin faptul că, de fiecare dată când a fost la guvernare, veniturile acestora au crescut!
REŞIŢA – Aflat la prima ediție, FAUR (Festivalul de Artă Urbană Reșița) implementează ideea regenerării urbane prin intermediul artei stradale, a breaking-ului, hip-hop-ului, a artiștilor post-producție și a evenimentelor sportive pentru tineret!
FOROTIC – Locuitorii acestei comune încep să observe că s-au făcut deja multe lucruri cu folos de când l-au ales primar pe tânărul Alexandru Sporea!
MUNTELE MIC – Femeile, în vârstă de 34 și 35 de ani, au fost găsite după mai multe ore de căutări de către salvamontiștii și jandarmii de pe Muntele Mic!
DALBOȘEȚ – Pentru comuna almăjeană, sâmbătă, 18 septembrie 2021, a fost o zi în care emoția, bucuria, culorile toamnei și amintirile s-au împletit într-un mod aparte în cadrul unei manifestări spiritual-culturală ce va rămâne în memoria colectivă a locuitorilor de aici!
REŞIŢA – La prima conferinţă de la deschiderea noii stagiuni teatrale, susţinută de directorul Teatrului de Vest, Florin Gabriel Ionescu a prezentat invitaţiile la festivalurile naţionale şi internaţionale, dar şi noile premiere!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul PNL de Caraş-Severin, Dumitru Rujan, a precizat că după aprobarea Programului de Investiţii „Anghel Saligny“ se vor aloca sume substanţiale!
CARAŞ-SEVERIN – Senatorul PSD de Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, a făcut o declaraţie politică referitoare la efectele liberalizării pieţei de energie electrică!
REȘIȚA – Handbalistele junioare I de la Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reșița au obținut o remiză sâmbătă, 18 septembrie, scor 29-29 (16-15), în partida cu HC Universitatea FEFS Craiova, în prima etapă a campionatului național!
LUPAC – AFC Voința Lupac s-a impus sâmbătă, 18 septembrie, cu scorul de 2-1, în confruntarea cu CS Armata Aurul Brad, în etapa a IV-a a Ligii 3, Seria a VII-a. Cele trei puncte au fost aduse de Cristian Danci, care a înscris printr-un șut superb din afara careului și Andrea Săndescu, care a marcat printr-o lovitură de cap în ultimele secunde ale meciului!
CARAȘ-SEVERIN – ACS Progresul Ezeriș a câștigat sâmbătă, 18 septembrie, la limită, scor 1-0, jocul cu ACS Viitorul Șimian, în etapa a IV-a a Ligii 3, Seria a VII-a! Unicul gol al meciului a fost marcat din lovitură de la 11 metri de către Rafael Hrudei, penalty-ul fiind obținut de Călin!
