Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Transformarea incredibilă a fost posibilă în doar 100 de zile datorită comunităţii, care a crezut în iniţiativa Asociaţiei Cultură şi Fapte Bune şi s-a implicat fizic şi material!

Inaugurarea spitalului reabilitat a avut loc marţi, 21 septembrie, exact la 100 de zile de când a demarat cea de-a II-a ediţie a campaniei umanitare „Adoptă un salon“. Reamintim că prima ediţie s-a desfăşurat în 2019, în cadrul căreia a fost reabilitată secţia de Cardiologie de la Staţionarul 2, iniţiativa pornind de la Lili Gherle, cea care a pus bazele Asociaţiei Cultură şi Fapte Bune şi a devenit eroina campaniei.

După o slujbă de sfinţire a spitalului reabilitat, ţinută de un sobor de preoţi în frunte cu protopopul Reşiţei, pr. Gheorghe Şuveţi, ea a tăiat panglica roşie împreună cu doi tineri voluntari. Emoţionată, Lili Gherle a declarat: „Noi ne-am propus 10 zile pentru igienizare şi am ajuns la 100 de zile. A fost greu, am plâns, am clacat, ne-am ridicat şi am mers înainte. Comunitatea a spus prezent, comunitatea a înţeles că acest spital nu este al meu, nu este al doctorului Bunda, este spitalul tuturor. Am reuşit împreună cu comunitatea, cu instituţiile, cu cultele, am reuşit imposibilul datorită tuturor. Sunt trei etaje, 122 de încăperi, n-am mai numărat casa scărilor şi intrarea, în care am făcut tot. S-a dat până la tencuială jos, s-a tencuit, s-au refăcut toţi pereţii, s-a schimbat toată tâmplăria, s-a schimbat instalaţia de apă din fiecare salon, din fiecare baie, scurgerile din instalaţia centrală, o parte din instalaţia electrică s-a făcut, s-a vopsit unde a fost nevoie, s-a pus termopan, pot să spun că din spitalul groazei, chiar am reuşit să facem spitalul speranţei. Spitalul are oxigen datorită Consiliului Judeţean şi are tarchet pe jos, tot datorită Consiliului Judeţean. Dacă m-aş lua după porţiile de mâncare, au fost peste 4.000 de porţii, deci tot atâţia voluntari, care şi-au lăsat o picătură de sudoare în acest staţionar“.

Prezent în semn de respect pentru comunitate şi efoturile depuse, preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca, a precizat că meritul autorităţii judeţene e mic: „Autorităţile nu au avut un merit prea mare, este un merit infim, consilierii au votat în unanimitate ca din puţinul avut să putem să contribuim şi noi cu ceva. Multe persoane din Consiliul Judeţean au contribuit şi ca persoane fizice, dar acest insucces al autorităţilor şi al ministerului a fost compensat de munca şi de dăruirea unor persoane care s-au implicat direct şi de către toţi cei care au contribuit din buzunarele lor la ceea ce a făcut ca acest spital să fie, cât de cât, repus în situaţia de a primi bolnavi. Este puţin faţă de ceea ce este nevoie, soluţia pentru Reşiţa şi pentru Caraş-Severin fiind realizarea acelui spital judeţean nou“.

Conducerea spitalului, recunoscătoare

Recunoscătoare la rândul ei pentru eforturile depuse, Alina Stancovici, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, a declarat: „Astăzi, Staţionarul 3 al Spitalului Județean de Urgență din Reșița cunoaşte rodul celor o sută de zile de muncă şi luptă continuă privind renovarea sa. La finele anului trecut, când românii sărbătoreau Ziua Națională, spitalul din Reșița reținea atenția întregii țări cu imagini care aveau să îl intituleze Spitalul Groazei… După acest episod plătit scump de unitatea sanitară, comunitatea s-a mobilizat exemplar într-o acțiune care a schimbat în totalitate ceea ce înseamnă Staţionarul 3. Pentru toţi, de la vlădică la opincă, de la cel tânăr la cel bătrân, de la sărac la cel bogat, povestea binelui făcut la Staţionarul 3 fie-ne învățătură: să învăţăm tăcerea de la cei vorbăreţi, toleranţa faţă de cei care ne sunt potrivnici în viaţă şi bunătatea ca pe acea calitate care nu te face să numeri faptele generozității tale!“.

Cel care a supravegheat îndeaproape ca totul să decurgă în cele mai bune condiţii, muncind cot la cot cu voluntarii şi implicându-şi membrii familiei, dr. Emil Bunda, directorul medical a Spitalului Judeţean, a subliniat: „Ne-am gândit să facem o igienizare, dar lucrurile s-au accelerat, au devenit mult mai profunde şi am reuşit să facem o reabilitare în toată regula. Toată lumea şi-a adus contribuţia atât cât a putut, atât cât a simţit şi atât cât a fost posibil în momentul respectiv. E frumos, e emoţionant şi e o realizare. A ieşit ceva deosebit, sper să continuăm şi să nu fi declanşat prea multe ostilităţi. Implicarea comunităţii a fost extraordinară, e normal să fie aşa şi asta ne spune că suntem oameni cu toţii“.

Şi şeful secţiei de Pneumoftiziologie, dr. Dumitru Secăşan, a recunoscut că transformarea a creat o bucurie imensă şi personalului medical: „Avem casă nouă şi bucuria este imensă, datorită faptului că nu credeam că o să fie aşa. Aşa cum a scris Tudor Arghezi, «din bube, mucegaiuri şi noroi/ iscat-au frumuseţi noi», la fel a fost şi aici. Am avut impresia că am intrat altundeva. Această clădire cred că va da un impuls şi pacienţilor să nu mai aibă niciun fel de reticenţă în a se adresa spitalului, atât clădirea cât şi personalului medical care au grijă de ei“.

La inaugurare au participat toţi reprezentanţii instituţiilor implicate în reabilitare şi voluntari, tot la iniţiativa inimoasei Lili Gherle fiind invitaţi să-şi lase amprentele pe un perete pregătit special şi să-şi scrie numele, toţi fiind după aceea recompensaţi cu diplome de voluntar în Centrul Civic al Reşiţei.

JCS-Alexandra Gorghiu