CARAȘ-SEVERIN – Este întrebarea la care au avut de răspuns zilele trecute factorii responsabili, în fața prefectului județului!
CARANSEBEȘ – În etapa a treia a Diviziei A2 Vest la volei feminin, voleibalistele din Caransebeș au pierdut în deplasare, 1-3, cu CSU Târgu Mureș. Totuși, elevele profesoarei Laura Andrei au reușit să-și treacă în cont primul set din acest sezon, după două înfrângeri la zero cu Cluj și Timișoara!
INELEȚ – Așa s-a întâmplat și vineri, 20 octombrie, când două asociații din Timișoara, Asociația Comanderia Eugeniu de Savoya și Lions Club Times 1266, alături de nimeni altul decât Romeo Dunca, de data asta la manșa elicopterului, au dus la școala din vârful muntelui din satul fără drum circa 2 tone de materiale de construcții necesare reabilitării clădirii!
REŞIŢA – Asta a spus istoricul Rudolf Gräf cu prilejul înmânării titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Reşiţa“!
REŞIŢA – În acest sens, Înalt Prea Sfinţia Sa Ioan, Mitropolitul Banatului, a urcat şi în podul spitalului pentru a…
REȘIȚA – Cupa Reșiței la șah a avut loc la finalul săptămânii trecute, în Sala Polivalentă, și s-a desfășurat cu prilejul aniversării a 250 de ani de industrie la Reșița. La startul competiției s-au aliniat 27 de participanți din Reșița, Caransebeș, Bocșa, Teregova și Timișoara!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Proiectul de modernizare a trotuarelor pe Programul „Anghel Saligny” intră într-o nouă fază, despre care au aflat recent și consilierii locali ai municipiului!
REȘIȚA – Primul film de lung metraj al regizorului Sabin Dorohoi va avea premiera mondială în cadrul festivalului de la Cottbus, pe 8 noiembrie, la ora locală 19!
CARAȘ-SEVERIN – Unul dintre ei, care se îndeletnicea cu traficul de droguri prin Spania, a fost prins la Caransebeș. Totul s-a întâmplat miercuri, când polițiștii de la Municipiu l-au prins pe bărbatul de 28 de ani, originar din Mehedinți, pe numele căruia fusese emis un mandat european de arestare!
CARANSEBEȘ – Puțin cam murdară, statuia din Parcul Dragalina a fost spălată vineri dimineața de angajații municipalității!
CARAȘ-SEVERIN – Consilierul județean a cerut asta public, pentru patru ani, dar nu pentru vreun birou oficial, ci pentru a-l folosi în interes personal, pentru a-și ține acolo zilele și petrecerile acolo, sub cupola City Center, cel mai nou și modern imobil din Centrul Civic al Reșiței!
CARAȘ-SEVERIN – S-au verificat condițiile de păstrare, cantitățile consumate și mai ales banii guvernamentali cheltuiți!
LUPAC – AFC Voința Lupac va juca sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 17:00, acasă cu CSM Reșița, în etapa a III-a a play-off-ului Ligii a III-a, Seria a VII-a!
CARAȘ-SEVERIN – Spunem asta pentru că, deși la noi pandemia și-a închis prăvăliile, s-a decis ca minunea închiderii centrelor de vaccinare să nu se mai facă acum, la mijlocul lui aprilie, ci… data viitoare, cine știe când, poate după 1 mai!
CARAȘ-SEVERIN – Independența și patrimoniul CECCAR sunt în pericol prin „amendarea” unei legi „trezită din adormire”!
CARAȘ-SEVERIN – Lumea necuvântătoarelor face obiectul unui proiect de lege care a reușit să obțină girul celor două camere ale legislativului național, fiind în așteptarea semnăturii prezidențiale. De la cruzime la… dopaj, toate se pedepsesc usturător!
MOLDOVA NOUĂ – Administraţia locală din Moldova Nouă a decis de curând să adopte măsuri urgente pentru reparaţia capitală a drumului de acces spre o unitate de învăţământ importantă din oraş, mai exact, către Liceul Tehnologic „Clisura Dunării“!
TÂRNOVA – Sau 660.000 lei pentru elevii din Târnova și corigență pentru constructorul de la căminul cultural. Suma de mai sus reprezintă valoarea totală a două proiecte, pe care primăria le-a depus mai demult și care, recent, au primit finanțare europeană!
CARANSEBEȘ – După ce primarul Felix Borcean anunța zilele trecute regândirea spațiilor verzi din Caransebeș, angajații municipalității au și trecut la fapte!
