Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Puțin cam murdară, statuia din Parcul Dragalina a fost spălată vineri dimineața de angajații municipalității!

Pentru această acțiune, în parc a fost adusă și o autoutilitară cu nacelă, în care s-au urcat doi muncitori de la SPIR, înarmați cu perii, cârpe și furtunuri de apă, pentru a curăța statuia, în timp ce la baza ei, alte femei îndepărtau de pe cei doi impunători lei și de pe trepte mizeria adunată în ultima vreme, mai ales cea făcută de ciori și porumbei.

Statuia Generalului Ioan Dragalina, realizată de sculptorul Mihai Onofrei, împlinește anul viitor 80 de ani și îl reprezintă pe general într-o recunoaştere cu harta şi binoclul în mână. Până în anul 1918, pe acelaşi soclu a fost aşezată statuia împăratului Franz Josef, dezvelită în 1906.

În apropiere de statuia Generalului, vineri dimineața, angajații administrației locale au defrișat mai multe tufe de pe zona verde, pentru a face loc noilor arbuști care vor fi plantați în Parcul Dragalina. Tot în ceea privește noul concept estetic al centrului Caransebeșului, care înseamnă, în primul rând, mai mult verde, zilele viitoare va începe plantarea de arbori pe zona pietonală cuprinsă între fântână și terase.

JCS-R.M.