CARANSEBEȘ – Caransebeșeanul care luptă acum pentru Dinamo București a reușit să-și treacă în palmares și medalia de aur la…
REȘIȚA – Săptămâna aceasta, pe scena reșițeană vor fi jucate trei spectacole cu acces gratuit. Este vorba despre premiera spectacolului „Art & kraft & rock’n roll” în regia lui Radu Dinulescu, programat mâine de la ora 11, spectacolul pentru copii „Lampio și grăuntele de lumină”, jucat joi, de la ora 10 și comedia „Aterizează stewardesele”, programată vineri, de la ora 19!
CARAȘ-SEVERIN – 237 de proiecte, în valoare de 355,7 milioane de euro, au fost depuse pe ciclul financiar 2014-2020 pe Programul Operațional Regional (POR). Dintre acestea, au fost contractate 122 de proiecte în valoare de 234,4 milioane de euro, fiind făcute plăți de 135,6 milioane de euro. Sunt cifrele bilanțului prezentat zilele trecute de ADR Vest!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul liberal Dumitru Rujan spune că a fost bucuros să voteze „pentru“ această lege de protecţie socială!
CARAȘ-SEVERIN – Fotbaliștii pregătiți de Boșco Vișatovici vor juca sâmbătă, 11 septembrie, de la ora 17:00, în deplasare, cu CS…
CARAȘ-SEVERIN – Prima ediție a Cupei „Ferdinand” la kickboxing va avea loc sâmbătă, 11 septembrie, la Otelu Roșu!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – ACS Magica Balta Caransebeș este pe prima poziție în clasamentul Ligii a IV-a, cu 35 de puncte, după primele 13 etape! Pe locul secund se află ACS Nera Bozovici, cu 28 de puncte, iar podiumul este completat de ACS 1955 Minerul Dognecea, cu 26 de puncte!
REȘIȚA – Prima ediție a Memorialului „Radu Bote” la handbal juvenil va avea loc sâmbătă, 16 decembrie, începând cu ora 10, la Sala Polivalentă din Reșița. Regretatul antrenor a pregătit echipa de seniori a CSM Reșița, dar a pus umărul la formarea grupelor de copii și juniori!
REȘIȚA – Fostul manager spera ca astăzi judecătorii să-i dea dreptate în procesul în care aceasta cerea anularea deciziei prin care Romeo Dunca a demis-o în primăvara acestui an. Magistrații nu au luat însă azi vreo decizie, amânând pentru luna martie 2024 procesul, astfel că noul manager Călin Mircea Laza rămâne, deocamdată, pe funcție!
REȘIȚA – Descriem astfel campania de testare gratuită pentru depistarea virusului hepatic C, care se desfășoară în Reșița, în perioada 16-25 iunie. Te „costă” doar o înțepătură în deget, două picături de sânge și 15 minute de așteptare până la primirea rezultatului!
REȘIȚA – Un furt mai puțin obișnuit s-a petrecut în noaptea de 15 spre 16 iunie, când operatorul județean anunța sistarea furnizării apei potabile în jumătate din partea veche a municipiului Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Asta în vreme ce cea mai mare unitate spitalicească din județ aproape se îneacă în marea arieratelor care au sărit de 10 milioane de lei!
REȘIȚA – Aceștia vor fi prezenți la evenimentele din perioada următoare cu obiecte realizate manual. Lucru posibil ca urmare a calendarului stabilit împreună cu Primăria Reșița de către Iasmina Olasz, inițiatoarea pieței virtuale handmade Reșița, grup al artizanilor locali pe cel mai cunoscut site de socializare!
PĂLTINIŞ – Asta spune primarul comunei Păltiniş, Ioan Popovici, cel care pe lângă proiectul de gaz mai are o serie de alte proiecte pentru localitate!
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce la Caransebeș vorbim despre una din primele 15 creșe noi pentru care a fost deja semnat contractul de execuție, la Moldova Nouă creșa este în stadiul obținerii finanțării!
VĂLIUG – TMK Hydroenergy Power a început lucrările la noua hidrocentrală din județul Caraș Severin, cu finanțare în cadrul Programului pentru Energie în România, prin mecanismele financiare SEE și Norvegia, 2014-2021!
CARAȘ-SEVERIN – Este o mărturisire pe care ne-a făcut-o cunoscuta jurnalistă şi publicistă Dorina Sgaverdia, fost redactor-şef al ziarului Jurnal de Caraş-Severin, în cadrul unui interviu prin care am vrut să aflăm cât mai multe despre cartea „Ruxanda. O lume care se duce”. Azi, 16 iunie, Dorina Sgaverdia împlineşte o minunată vârstă! La mulţi ani frumoşi, cu sănătate!
REȘIȚA – Handbaliștii rosso-neri au vrut să dea un exemplu! Drept urmare, miercuri, 15 iunie, aceștia, în frunte cu coordonatorul Marius Bahan, au adunat peste 30 de saci cu gunoaie într-o acțiune de voluntariat!
REŞIŢA – Peste 400.000 de euro va plăti administraţia locală de pe Bârzava pentru a suplimenta terenul ce face obiectul domeniului schiabil Semenic!
