Primăria Reşiţa mai cumpără pământ pentru domeniul schiabil - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Peste 400.000 de euro va plăti administraţia locală de pe Bârzava pentru a suplimenta terenul ce face obiectul domeniului schiabil Semenic!

Proiectul pentru dezvoltarea domeniului schiabil Semenic a revenit pe masa consilierilor locali, într-o şedinţă de îndată. Aleşii locali au aprobat achiziţionarea a două terenuri aflate pe raza comunei Văliug, care împreună totalizează circa 23.020 mp.

Pentru aceste două suprafete de teren s-au întocmit două rapoarte de evaluare de către doi experţi evaluatori diferiţi, după care, comisia cu atribuţii de închirieri şi vânzări de la nivelul primăriei a negociat cu proprietarul un preţ unitar de circa 18,25 euro/mp, rezultând astfel un preţ de achiziţie de 420.115 euro, care va fi plătit la cursul BNR din ziua plăţi. Consilierii locali au decis ca plata să fie făcută în 4 tranşe: prima, de 120.115 de euro, va fi achitată în termen de 30 de zile de la semnarea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare, a doua, în cuantum de 100.000 de euro, până cel târziu la finele anului 2023, cea de-a treia, tot de 100.000 de euro, până la 31 decembrie 2024, iar ultima tranşă, de 100.000 de euro, până în ultima zi a lunii decembrie 2025.

Terenurile care vor intra în posesia municipalităţii vor avea, conform legislaţiei în vigoare, regimul juridic de proprietate publică. Potrivit raportului de specialitate al Direcţiei de Patrimoniu, achiziţia celor două suprafeţe de teren a fost motivată ca fiind necesară în vederea suplimentării terenului unde municipiul Reşiţa implementează proiectul privind dezvoltarea domeniului schiabil Semenic.

JCS-Nicoleta Moraru

FOTO: Banatul Montan