Caransebeșul și Moldova Nouă, pe lista primelor creșe noi - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce la Caransebeș vorbim despre una din primele 15 creșe noi pentru care a fost deja semnat contractul de execuție, la Moldova Nouă creșa este în stadiul obținerii finanțării!

La Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a fost semnat, în 15 iunie, inclusiv contractul de execuție pentru noua creșă de la Caransebeș, de tip mediu. Este vorba despre creșe moderne și eficiente din punct de vedere energetic, incluse în Programul național de construire de creșe, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Valoarea totală a celor 15 proiecte este de 224.024.319 lei, iar unitățile de învățământ vor beneficia de săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprie, cabinet medical, spații administrative și un spațiu de joacă amplu, în aer liber. Totodată, clădirile vor avea și panouri solare montate pentru a asigura un aport de energie din surse regenerabile.

La Caransebeș, creșa va avea parter, va fi prevăzută cu panouri solare și fotovoltaice, pe un teren de 9.000 de metri pătrați, unde se vor amenaja spații verzi, locuri de joacă și de parcare. Creșa, cu o capacitate de 70 de locuri, va fi ridicată în zona Racoviță, lângă serele primăriei, valoarea totală estimată a investiției este de 11.736.107,21 lei. Lucrările vor fi executate de asocierea de firme MAGNUM CONSTRUCT PROIECT SRL (Măgurele) – PROFESIONAL SMART CONSTRUCT – ROMART ASIST, Primăria Caransebeș urmând să predea în scurt timp amplasamentul pentru începerea lucrărilor.

Iar în 16 iunie, au primit semnătura ministerială pentru finanțare alte 22 de creșe moderne și eficiente din punct de vedere energetic, printre care se regăsește o creșă medie la Moldova Nouă (cu o capacitate de 70 de copii).

Aceste obiective se adaugă altor 73, care sunt sau vor intra în curând în procedură de achiziție publică, după cum informează MDLPA.

JCS-A.M.