BERZASCA – Concertele încep la ora 20:00. Sunt așteptați peste 10.000 de spectatori în fiecare seară a festivalului care se…
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce județul a recepționat, la sfârșitul săptămânii trecute, lucrările de reabilitare pe DJ 608B Constantin Daicoviciu-Copăcele, a demarat deja asfaltarea pe DJ 572 Doclin-Surducu Mare!
REȘIȚA – Sportivii de la Mystic Reșița și-au demonstrat încă o dată valoarea și au urcat pe a doua treaptă a podiumului mondial!
BUCHIN – În urmă cu câteva minute a avut loc un accident violent pe DN 6, în apropiere de Buchin, după ce un autoturism și o autoutilitară au intrat în coliziune. Din primele informaţii, o victimă este inconştientă. La faţa locului intervin pompierii din Caransebeş, echipaje ale Ambulanţei şi Poliţiei!
RUGI – Aseară, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au fost sesizați despre faptul că la intrare în localitatea Rugi,…
CARAŞ-SEVERIN – Şeful judeţului susţine că „pe înregistrări se văd persoane care intră și iasă, în mare parte, persoane care au lucrat acolo și iasă cu documente!“
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Marea majoritate a celor 400 de persoane care au participat la bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată în cele două municipii cărășene, au fost din Caransebeș. Asta chiar dacă la Reșița au venit 31 de angajatori cu o ofertă cuprinzând peste 200 de locuri de muncă, iar la Caransebeș – 9, cu puțin peste 50 de locuri!
REȘIȚA – Ceea ce Caon v-a informat în premieră a devenit realitate! Caransebeșeanul Damian Isac, fostul jucător de la UTA, a semnat cu CSM Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Asta după ce un dentist din tabăra PSD l-a propus pe trădătorul liberalilor din Consiliul Județean președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Județean Reșița!
CARAŞ-SEVERIN – În plin sezon turistic, unităţile spitaliceşti din judeţ dispun de ser antiviperin, este anunţul făcut recent de Direcţia de Sănătate Publică!
CARANSEBEȘ – ACS Magica Caransebeș a pierdut sâmbătă, 18 iunie, cu Retezatul Hațeg, scor final 1-4, în turul barajului pentru promovarea în Liga 3!
REȘIȚA – La ultima competiție la care au participat, sportivii lui Zoltan Lipan au cucerit 37 de medalii, dintre care 13 au fost de aur, 9 de argint și 15 de bronz!
DALBOȘEȚ – Primarul comunei Dalboșeț, Florin Curița, invită toți almăjenii și nu numai, în 24 iunie, să urce pe Vârful Blidaru, acolo unde se află o fântână a cărei apă este vestită în zonă pentru puterile ei miraculoase!
REȘIȚA – Gimnaștii de la Clubul Sportiv Școlar Reșița și Clubul Sportiv Municipal Reșița au avut o comportare bună la Campionatul Național pe echipe al juniorilor I și II și s-au calificat la Campionatul Național individual și pe aparate din toamnă!
REȘIȚA – Pe vremuri, mașina Miliției le dădea fiori românilor. Astăzi, oamenii își fac selfie, amintindu-și de alte vremuri. Mașina Miliției și un exemplar Dacia 1100 sunt piesele de rezistență ale întâlnirii anuale a posesorilor de automobile Dacia, eveniment care a avut loc în centrul Reșiței. Bun prilej pentru noi de a dialoga cu proprietarii unora dintre bătrânele Dacii!
CARAȘ-SEVERIN – Romsilva anunță că au fost montate 177 de camere de monitorizare, pentru prevenirea tăierilor ilegale din fondul forestier pe care-l administrează, Caraș-Severinul deschizând lista județelor cu cele mai multe dintre acestea, amplasate la Moldova Nouă, Anina și Bocșa Montană!
REȘIȚA – Șoferii revoltați pe Facebook de prețul carburanților nu mai protestează! Sau protestează doar pe rețelele de socializare!
CARAȘ-SEVERIN – 62,4% din cheltuielile cu energia ale primăriilor din județ se duc pe iluminatul public. Media pe țară este de 15,4%. Aceste date au rezultat la capătul unui studiu realizat la nivel național de către SavElectro, studiu la care până acum au participat 1056 de primării din țară!
CARAŞ-SEVERIN – La Înalta Curte de Casație și Justiție, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a câştigat una dintre luptele avute cu Asociația Agent Green!
