Gimnaștii reșițeni, calificați la Naționale - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Gimnaștii de la Clubul Sportiv Școlar Reșița și Clubul Sportiv Municipal Reșița au avut o comportare bună la Campionatul Național pe echipe al juniorilor I și II și s-au calificat la Campionatul Național individual și pe aparate din toamnă!

La finalul competiției desfășurate pe malul Mării Negre, CSM-CSȘ Reșița s-a clasat pe locul II. Sportivii reșițeni sunt antrenați și au fost însoțiți la acest concurs național de antrenorii Robert Bălan și Alexandru Avram.

„La Constanța a avut loc Campionatul Național pe echipe al juniorilor I și II, unde Reșița s-a prezentat două echipe în concurs, cu gimnaști de la Clubul Sportiv Școlar Reșița și Clubul Sportiv Municipal Reșița. La concursul pe echipe, la juniori II, nivel III, CSȘ Reșița, reprezentată de Albert Popescu, Alexandru Zăpârțan și Paul Țîrlea, a obținut un loc IV, aproape de medalie, dar încă la acești trei sportivi mai sunt lucruri de corectat. Sperăm ca până în toamnă, ei fiind calificați pentru campionatele naționale individuale și să aducă medalii la fiecare aparat. La cealaltă categorie, juniori II, nivel IV, a fost o echipă combinată dintre doi sportivi de la CSM și unul de la CSȘ Reșița. Echipa a fost formată din Andrei Titi (CSM Reșița), Robert Aioanei (CSM Reșița) și Alexandru Puiu (CSȘ Reșița), aceștia au concurat cu sportivii de la Dinamo și din păcate, adversarii au fost un pic peste noi. Totuși, sportivii noștri s-au calificat și ei pentru concursul din toamnă. Acolo bătălia va fi foarte aprinsă, pentru că sunt cinci sau șase sportivi care sunt foarte apropiați valoric. Cei care își vor stăpâni mai bine emoțiile și care se vor prezenta mai bine vor obține medalii. Per total, pot să spun că a fost un concurs binevenit. Mai sunt lucruri de corectat, dar vara este lungă. Sperăm să fim sănătoși și să ne prezentăm onorabil la campionatele din toamnă”, a declarat antrenorul Robert Bălan.

JCS-Ștefan Moraru