Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Şi la a doua probă a examenului de Bacalaureat, doi candidaţi au fost eliminaţi din examen şi tot pentru telefoane mobile. Faţă de prima probă, numărul celor care au absentat a fost mai mare, circa 101!

A doua probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat i-a cam pus în dificultate pe candidaţi. Situaţia transmisă de Inspectoratul Şcolar Caraş-Severin arată că la proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie) s-au înscris 1555 de absolvenţi de liceu, înregistrându-se un număr relativ mare de absenţi, circa 101. Şi la această probă au fost înregistrate incidente. Doi candidaţi au fost eliminaţi din examen, unul de la Liceul Tehnologic „Decebal“ Caransebeş şi unul de la Colegiul Tehnic Reşiţa, tot pentru folosirea telefoanelor mobile, la fel ca la prima probă, cea la română.

Pentru elevii de la alte profiluri decât cele realiste și tehnice, proba la Istorie a constat în două texte suport, unul scris de T. Judt, din „Epoca postbelică: o istorie a Europei de după 1945“ și altul de I. Kershaw, din „Drumul spre iad. Europa, 1914-1949“, precum şi fragment din Ioan Aurel Pop și I. Bolovan din „Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova“. La subiectul al treilea, candidaţii au avut de realizat un eseu despre evoluția spațiului românesc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în primele două decenii ale secolului al XX-lea.

Pentru filiera teoretică, profilul real, candidaţii care au susţinut examenul la Matematică au avut de rezolvat triunghiul dreptunghic, matrice, determinanţi, funcţii, limite şi ecuaţia tangentei.

JCS-Nicoleta Moraru