REŞIŢA – Marţi a avut loc şedinţa Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean în cadrul căreia s-a aprobat, în unanimitate,…
CARAŞ-SEVERIN – Ne referim la cei mai noi membri prezentaţi de conducerea filialei judeţene AUR: Gaiţă, Văduva şi Tobă!
CARAŞ-SEVERIN – Este nedumerirea preşedintelui Romeo Dunca, după ce vicepreşedintele Marius Isac a luat Reşiţei toţi banii ce trebuiau alocaţi municipiului. Primarul Nelu Popa ne-a spus doar atât: „Să îi fie bine. Dumnezeu ne dă la fiecare după suflete. Şi lui Isac îi va da la fel!“
CARAȘ-SEVERIN. – „Casa cu iederă cu roșie“ din Timișoara a întrunit cele mai multe voturi (395), locul secund fiind ocupat de „Casa din Bratova“ (365 de voturi). Printre finaliste s-au mai aflat şi două case din Valea Almăjului!
ROMÂNIA – Preşedintele Klaus Iohannis l-a mandatat, încă o dată, să formeze un Guvern cu care să meargă în faţa…
REȘIȚA – Proiectul „RuralKarst”, derulat de Asociația „Exploratorii” în 27 de județe timp de 18 luni. Printre ele, județele din vestul țării: Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, Arad!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
ORAVIȚA – Este vorba despre 15.528 de bucăți articole pirotehnice de divertisment, din categoriile F2 și F3, care prezintă risc mediu sau mic și sunt destinate utilizării în exterior, în spații deschise vaste. Artificiile și petardele au fost ridicate de polițiștii cărășeni de la un bărbat de 46 de ani din Oravița, care le-ar fi deținut fără drept!
CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puțin de 26 de percheziții domiciliare și tot atâtea mandate de aducere au fost puse în scenă astăzi, vizat fiind un grup infracțional organizat , specializat în infracțiuni informatice și evaziune fiscală!
REȘIȚA – Sportivii reșițeni au reușit să urce de foarte multe ori pe podiumul de premiere la Cupa Hercules la lupte, organizată la finalul săptămânii trecute în orașul Băile Herculane!
ARMENIȘ – Centrul Infotrafic al Poliției Române informează că pe DN6 Orșova-Lugoj, la kilometrul 426+050 de metri, la ieșire din localitatea Armeniș, un microbuz ar fi lovit un autocamion. Traficul este oprit!
CARAȘ-SEVERIN – Accidentul a avut loc înainte de ora prânzului pe Valea Răchitei, din apropiere de Șopotu Nou!
REȘIȚA – Luptătorii reșițeni care s-au evidențiat prin rezultatele deosebite obținute în anul 2021 au fost premiați de Direcția Județeană pentru Sport Caraș-Severin cu diplome, plachete și echipament sportiv!
CARAȘ-SEVERIN – Cifrele furnizate de Poliția județului, aferente acestui an, indică faptul că majoritatea violenței de acasă vine de la foștii sau actualii parteneri de viață!
REŞIŢA – Denumim astfel acţiunea care se desfăşoară în acest weekend în proiectul „Orașul invizibil. Partea 1: povestea apei”!
BERZASCA – S-a întâmplat aseară, pe șenalul navigabil al Dunării, fiind nevoie de intervenția poliţiştilor de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berzasca!
REȘIȚA – A fost întrebarea adresată primarului Reșiței, Ioan Popa. „Destul de mulți”, a răspuns acesta!
REŞIŢA – După concertul de joi seara, pe timişoreanul Mimo Obradov îl bate gândul să se mute la Reşiţa. Nu ştim dacă vorbeşte serios sau nu, însă impresiile sale ne dau tuturor motive să fim mândri de capitala Banatului de Munte!
REȘIȚA – În urma rezultatelor foarte bune obținute la competiții, Mystic Reșița va fi reprezentată la Europene și Mondiale de două perechi de dansatori! Antrenorul Alex Holecz a precizat faptul că și-a fi dorit ca acești tineri sportivi să fie ajutați mai mult de către autorități, având în vedere performanțele deosebite pe care le-au obținut!
ADVERTORIAL. Dacă nu ați făcut-o niciodată, cumpărarea unei noi perne este o experiență distractivă. Atunci când vizitați un magazin de specialitate, vă încurajăm să vă dați jos pantofii, să vă simțiți confortabil și să testați fiecare pernă pe patul de probă!
