REŞIŢA – … însă rock-ul de poveste merge înainte prin generaţiile diferite care se întâlnesc deopotrivă pe scenă şi în…
CARAȘ-SEVERIN – Se pare că promisiunile electorale trâmbițate din patru în patru ani au roade adverse. Spunem asta pentru că, săptămâna aceasta, Agenția de șomaj transmite ca disponibile un număr total de 27 de locuri de muncă, dintre care doar 7 sunt la Reșița, 20 la Bocșa, zero la Caransebeș și în restul județului. Să fi vizat promisiunile electorale doar mica urbe de la umbra Reșiței? Deocamdată nu duduie nimic sub capota economiei cărășene, dar așteptăm cu nerăbdare octombrie. Roșu!
REŞIŢA – Muncitorii de la Electroechipament Industrial derulează proiectul de modernizare a sistemului de iluminat public din Reșița. Noi i-am prins în plină acţiune!
CONSTANTIN DAICOVICIU – Finanțarea, în mare parte europeană nerambursabilă, va asigura construirea unei case de tip familial și a unui centru de zi!
CARAȘ-SEVERIN – Ajuns la ceas de bilanț, la încheierea unei sesiuni parlamentare, deputatul cărășean își prezintă inițiativele legislative și promite…
CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele Consiliului Județean consideră că „centrele medicale integrate sunt soluția pentru a echilibra sistemul de sănătate din județul nostru“!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Modernizarea centrului Reșiței reprezintă un pas esențial pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și atragerea investitorilor în acest oraș. Primarul Nelu Popa a făcut progrese semnificative în acest sens, ultima realizare notabilă fiind proiectul prezentat pentru reabilitarea funicularului. Cu toate acestea, mai sunt două clădiri importante care necesită atenție urgentă: Hotelul Semenic și Universalul Vechi!
REȘIȚA – Partida dintre ACSM Reșița și FCU 1948 Craiova din prima etapă a Ligii 2 va avea loc marți, 6 august, de la ora 17, pe stadionul din Valea Domanului! Echipa pregătită de Flavius Stoican și-a propus ca în acest sezon să prindă play-off-ul, în timp ce formația finanțată de Adrian Mititelu, care a retrogradat din Superligă în sezonul trecut, are ca obiectiv clar revenirea în primul eșalon!
CARANSEBEȘ – Poate unii caransebeşeni nici nu-l mai observă, într-atât s-au obişnuit cu el în locul acela dintre Biserica romano-catolică şi Primăria municipiului. Aproape că face parte din peisaj. E discret, la fel de discret ca şi cărţile lui. Îl cheamă Ilie Flachsel, are 57 de ani şi e din Reşiţa, dar aproape în fiecare dimineaţă e caransebeşean!
CARAȘ-SEVERIN – Declara șeful județului, căutând cu modestie să ascundă anvergura lucrărilor pornite acum pe DJ-uri, spunând că nu va prezenta doar câte o asfaltare pe rând, pentru a nu-i umbri prea tare pe cei care, vreme de decenii, n-au făcut prea mare lucru!
CARANSEBEŞ – Aproape 900 de mii de lei pune la bătaie Primăria Caransebeș din bugetul local pentru documentația tehnico-economică și execuţia lucrărilor pe două dintre cele mai circulate străzi din municipiu, Vasile Alecsandri și Decebal!
CARAȘ-SEVERIN – Ultima etapă a sezonului regular pentru formațiile cărășene se va disputa la finalul acestei săptămâni!
MĂURENI – Brian Filimon, primarul comunei Măureni, a semnat contractul de finanțare aprobat recent de Ministerul Dezvoltării, care va îmbunătăți și mai mult situația drumurilor!
REȘIȚA – Forul universitar clujean a luat decizia astăzi, 23 martie, după ce în 22 februarie, lectorul universitar fusese suspendat în urma formulării primelor acuzații oficiale!
REȘIȚA – Vorbim despre „descinderea” făcută azi de polițiștii cărășeni în Parcul Tricolorului din Reșița. Aceștia au intervenit cu… opt standuri de prezentare a tehnicii din dotare, armamentului și autospecialelor de serviciu. S-a întâmplat cu prilejul împlinirii, pe 25 martie, a 201 ani de la înființarea și atestarea Poliției Române!
CARAŞ-SEVERIN – Cu o investiţie de aproximativ 20 de milioane de lei, Cetatea Sfântul Ladislau de la Coronini ar putea fi inaugurată în această vară!
CARAȘ-SEVERIN – Drumul județean consumă, potrivit șefului județului, foarte, foarte mulți bani, fiind necesară importanta suplimentare pentru ca acesta să fie reabilitat cum trebuie pe toți cei 40 de kilometri, fără riscul căderilor de pietre de pe versanți!
REȘIȚA – Poeții reșițeni, oamenii de cultură și iubitorii versului au sărbătorit Ziua Internațională a Poeziei alături de Robert Șerban și Mariana Stratulat. Cei doi și-au lansat volumele „Învederatul”, respectiv „O sută și una de poezii” alături de publicul prezent la evenimentul desfășurat pe platoul din fața Palatului Cultural!
CARAȘ-SEVERIN – Deputații liberali cărășeni Dumitru Rujan și Jaro Marșalic au votat, la începutul acestei săptămâni, pentru modificarea Codului de procedură fiscală, permițând contribuabililor care au de încasat bani de la stat să poată cere compensarea cu mai multe tipuri de datorii față de sistemul public!


