REŞIŢA – Cel puţin asta ne-a sesizat cineva la redacţie, care susţine că la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa sunt…
CARAȘ-SEVERN – În timp ce ministrul Transporturilor declară că, în două săptămâni, pentru modernizarea tronsonului de cale ferată Caransebeș – Lugoj s-ar putea semna contractul de lucrări, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) nu a fost de acord cu constructorul desemnat inițal de CFR pentru Caransebeș – Lugoj!
BOCȘA – Întrucât tot mai mulți bocșeni vor să aibă parte de un „Da!“ spus răspicat în aer liber, Primăria Bocșa s-a executat, iar oamenii își pot uni destinele pe Insula „Paradis“, în Parcul Pescăruș sau în Parcul Primăriei!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul Silviu Hurduzeu consideră că majorarea cu un miliard de lei a schemei de ajutor de stat pentru investițiile majore în economie este o soluţie menită să sprijine economia românească!
ADVERTORIAL. Motocoasele sau mașinile de tuns cu fir, care taie verdeața cu ajutorul unor linii de plastic care se învârt, pot tăia până la marginile unor copaci, trepte și pietre!
CARAȘ-SEVERIN – Fostul deputat cere impresionanta sumă după ce a fost ținută în condiții pe care le consideră inumane, plus că încheierea prin care s-a dispus arestarea, de către Tribunalul Caraș-Severin, a fost desființată de Curtea de Apel Timișoara!
CARAŞ-SEVERIN – Este vorba despre proiectul vizând domeniul schiabil Semenic, care înaintează greu, după cum mărturiseşte primarul Ioan Popa, care se plânge de teama funcţionarilor ce se ascund în spatele unor virgule.
CARAŞ-SEVERIN – SAPE, firmă a statului român, a depus zilele trecute o ofertă pentru a prelua activele CEZ. Aşadar un consorţiu românesc ar putea avea microhidrocentralele din Caraş-Severin!
REȘIȚA – La zece ani de la câștigarea ultimei Cupe Challenge, foștii jucători ai UCM Reșița 2009 s-au reunit pentru a juca un meci împotriva actualei echipe care evolueză în Liga Națională.
CARAŞ-SEVERIN – Spune ministrul Marcel Vela, care i-a mulţumit colegului său Bode pentru cadoul frumos oferit bănăţenilor!
BUCOVA – La Bucova, doar o stradă comunală a rămas cu promisiunea că va fi asfaltată, însă nicio sesizare sau listă cu semnături n-au reuşit să schimbe ceva. Sătul de promisiunile primarului, dar mai ales revoltat că toate străzile au fost asfaltate numai una nu, un cetăţean ne-a scris la redacţie şi ne-a trimis şi poze pentru a reclama faptul că această stradă, care duce la strada principală, le rupe maşinile.
REȘIȚA/CARANSEBEȘ – De vineri seara, în cele două municipii ale județului, iubitorii sporturilor pe gheață, indiferent de vârstă, sunt invitați să-și pună căciulile, mănușile și patinele și să se bucure de iarnă!
REȘIȚA – CSM Reșița a încheiat anul 2019 cu o înfrângere pe teren propriu, 0-1 cu CS Mioveni, iar după acest eșec clubul din Valea Domanului se află într-o situație foarte dificilă în clasament. Rosso-nerii sunt pe locul 17, cu doar 18 puncte acumulate în 20 de partide și se află pe loc retrogradabil.
REȘIȚA – Este concluzia ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, prezent în această dimineață la Reșița, la instalarea noului prefect! Șeful de la Interne le-a transmis un mesaj tuturor demnitarilor și oamenilor de afaceri cu probleme, care până acum au fost tolerați de instituțiile care trebuie să aplice legea.
REȘIȚA – Noul prefect de Caraș-Severin a depus jurământul în această dimineață, în prezența ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, dar și a altor numeroși oficiali de la nivel județean și local.
REȘIȚA – Iar polițiștii cărășeni spun că șoferul se afla sub influența unor substanțe psihoactive!


