Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Omul PSD Caraș-Severin la conducerea Apelor Române, Gabriel Stika, a fost făcut pachet și trimis înapoi în teritoriu de ministrul Mediului!

Potrivit celor de la G4Media, Gabriel Stika, fostul șef al Drumurilor Județene Caraș-Severin, a fost prins de polițiști în noaptea de 11 august, în județul Tulcea, având permisul de conducere suspendat, iar în cauză s-ar fi deschis un dosar penal. „Am avut astăzi o discuţie cu directorul general al Administraţiei Naţionale Apele Române, domnul Gabriel Francisc Ştika, despre incidentul în care acesta a fost implicat în data de 11 august 2022. Astfel, în urma discuţiei, am decis ca începând de luni, 29 august, A.N. Apele Române să fie condusă de domnul Sorin Lucaci”, a declarat vineri ministrul Barna Tanczos.

Și liderul PSD, Marcel Ciolacu, anunțase că Stika va fi schimbat imediat din funcție după incidentul din județul Tulcea.

Tot potrivit celor de la G4Media, Stika a confirmat că a fost oprit în trafic în noaptea de 11 august, dar a evitat să spună dacă avea permisul suspendat la acel moment. Stika a spus doar că a mai fost oprit în trafic cu ceva timp în urmă, dar că avocatul său a contestat procesul verbal și că nu a fost informat că s-ar fi deschis un dosar penal pe numele său.

Stika fusese numit director general al Administraţiei Naţionale Apele Române în luna februarie a acestui an.

JCS-L.A.