ROMÂNIA – „Ideea de a-i coborî pe cei din birouri în stradă, pentru a fi alături de ceilalţi camarazi din…
CARAŞ-SEVERIN – Liderii PSD, Marcel Ciolacu şi Sorin Grindeanu, le-au cerut social-democraţilor cărăşeni să îl sprijine pe Remus Rof să câştige Primăria Reşiţa!
DALBOŞEŢ – Sau altfel spus, primăria comunei a obţinut finanţare pentru trei proiecte de investiţii importante!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Începând de săptămâna aceasta, tinerii aflați la început de drum, care doresc să investească în viitorul lor sau în susținerea familiei, beneficiază de sprijin guvernamental pentru accesarea de credite!
TOPLEȚ – La sfârșitul săptămânii trecute, peste 30 de jandarmi cărășeni – ofițeri, subofițeri și cadre militare trecute în rezervă – au participat la acțiunile de curățare a Cimitirului Eroilor din Topleț, aflat într-o stare avansată de degradare!
REȘIȚA – Tinerii luptători reșițeni au reușit să câștige două medalii la Campionatul Național de lupte libere U17, care s-a desfășurat în perioada 11-13 noiembrie, la Odorheiu Secuiesc! S-au remarcat Ionela Câmpean, care a devenit campioană națională, și Brian Techerean, medaliat cu bronz!
CARAȘ-SEVERIN – Contorizarea evoluției epidemiei cu noul coronavirus continuă, în Caraș-Severin fiind raportate zilnic cazuri noi de infectare!
ROMÂNIA – Este mesajul ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, pentru românii din Diaspora care intenționează să-și petreacă sărbătorile pascale în România!
REȘIȚA – Este vorba de două proiecte dedicate infrastructurii de educație, mai exact pentru reabilitarea și modernizarea Grădiniţelor PP 2 şi PN 3. Conform Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, cu care s-au semnat contractele de finanțare, Reșița va primi aproape 2,8 milioane lei pentru cele două proiecte!
CARANSEBEŞ – O spune primarul Caransebeşului, Felix Borcean, edilul susţinând că unele prevederi ale ordonanţelor militare sunt greu de dus la îndeplinire!
CARANSEBEȘ – Testele de care managerul spitalului, Adrian Cican, vorbea în această dimineață, pentru doi angajați ai supermarketului din cartierul Pipirig și din centrul orașului Oțelu Roșu, au ieșit pozitive!
REŞIŢA – Pentru prima oară de la debutul în România a crizei pandemice SARS-COV2, oficialităţile au dat undă verde şi raportărilor referitoare la testări! Astfel, şi Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin a comunicat în raportarea zilnică numărul de testări efectuate până la această dată, de la începutul intervalului, practic de la primele cazuri semnalate în judeţ!
CARANSEBEȘ – Anunțul a fost făcut vineri de managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, devenit de câteva zile spital suport Covid-19!
REŞIŢA – Potrivit raportărilor zilnice comunicate de Instituţia Prefectului, de la intrarea în vigoare a ordonanţelor militare, forţele de ordine aplică zilnic în Caraș-Severin câte 100 de amenzi, cel puţin!
CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele Silviu Hurduzeu a convocat vineri, 3 aprilie, Consiliul Judeţean în şedinţă extraordinară, cele mai importante proiecte fiind acelea prin care se alocă bani la aproape toate spitalele din Caraş-Severin!
