Caraş-Severin, Romania

ROMÂNIA – „Ideea de a-i coborî pe cei din birouri în stradă, pentru a fi alături de ceilalţi camarazi din zona operativă, cred că este o decizie corectă şi necesară“, a declarat pentru CAON, şeful MAI!

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a dispus ca, începând de azi, 7 aprilie a.c., 1.868 de persoane din cadrul unităților Aparatului central al MAI și al unor structuri aflate în subordinea acestuia, să fie delegate sau detașate, după caz, la inspectoratele de poliție județene, pe raza cărora acestea locuiesc, pentru a acorda suport structurilor operative în exercitarea atribuțiilor de ordine și siguranță publică, pe perioada stării de urgență. Practic, ministrul scoate poliţiştii din birouri în stradă. De ce?

„Pentru că este o muncă titanică la nivelul MAI. Avem în această perioadă foarte multe activităţi. De la vigilenţa şi anchetele în tranzitul de la frontiere şi aeroporturi, până la filtrele rutiere şi pietonale din toată ţara. Mai avem în responsabilitate paza locaţiilor de carantinare, verificarea la domiciliu a persoanelor izolate, dispozitive de ordine publică pentru izolarea unor localităţi carantinate, acţiunile specifice pe situaţii de urgenţă, organizarea şi implicare prefecturilor în gestionarea crizei şi, cel mai important, managementul integrat al stării de urgenţă. Şi peste toate acestea suntem la datorie şi în lupta cu infractorii care, să ştiţi, nu au luat pauză în această perioadă şi profită din plin de starea de urgenţă. Decizia de a scoate poliţiştii din birouri în stradă este una corectă şi necesară“, ne-a spus ministrul de Interne, Marcel Vela.

JCS-Nina Curiţa

3 Comments

  1. Felcitări d-le ministru! Scoateți-i mai des, nu numai când e stare de urgență!

  2. Sper ca raman in strada si dupa criza asta, ne-am saturat de cocalarii din trafic.
    Dar … sper sa-si faca treaba nu doar sa patruleze …

Adaugă comentariu