Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Este vorba de două proiecte dedicate infrastructurii de educație, mai exact pentru reabilitarea și modernizarea Grădiniţelor PP 2 şi PN 3. Conform Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, cu care s-au semnat contractele de finanțare, Reșița va primi aproape 2,8 milioane lei pentru cele două proiecte!

Dar ce se va face concret la cele două grădinițe? Ne explică cei de la ADR Vest: „Clădirea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 2, de pe strada Parcului nr. 4, va fi anvelopată termic şi consolidată, acolo unde se impune, se va înlocui tâmplăria exterioară cu tâmplărie termorezistentă, se vor reface instalaţiile şi se vor amplasa panouri solare pentru producerea apei calde. De asemenea, sunt prevăzute mansardarea clădirii, refuncționalizarea și recompartimentarea interioară, precum şi echiparea grădiniţei cu toate dotările necesare bunei funcţionări. Valoarea totală a proiectului este de 1.569.087 lei, din care 912.919 lei finanţare nerambursabilă. Perioada de implementare – 25 de luni. La fel, în cazul Grădiniţei cu Program Normal nr. 3, de pe strada Castanilor nr. 70, sunt prevăzute consolidări, după caz, anveloparea termică a clădirii, înlocuirea tâmplăriei exterioare, refacerea învelitorii şi a instalaţiilor, amplasarea de panouri solare, refuncționalizarea și recompartimentarea interioară, precum şi asigurarea tuturor dotărilor necesare. Valoarea totală a investitiei este de 1.220.813 lei, din care 632.021 lei finanţare nerambursabilă. Durata de implementare – 27 luni”.

Ambele proiecte implementate de Primăria Reșița sunt cofinanţate prin POR, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile.

JCS-R.M.

1 Comment

  1. Toată stima pentru cei implicați. Prin munca lor, Reșița primește bani frumoși, aspectul urbei se schimbă, orașul se dezvoltă. Sunt atât de multe de făcut în oraș. Oamenii implicați în atragerea de finanțări vor avea de lucru multă vreme de-acum încolo. Dar sunt inimoșo și sigur vor face treabă bună. Mult succes și pe viitor!

Adaugă comentariu