REȘIȚA – Federaţia Română de Automobilism Sportiv a validat, în şedinţa Biroului său Executiv, calendarele competiţionale ale Campionatului Naţional de…
CARAȘ-SEVERIN – „Cele peste 1️0.500 de peșteri din România au fost identificate, explorate și topografiate de speologii voluntari, dedicându-și numeroși ani pentru activitățile speologice. Tot prin voluntariat, cele câteva zeci de organizații speologice au asigurat protecția și conservarea multor peșteri prin amplasarea de porți și grilaje, depoluare și restaurare”, se arată în mesajul transmis de Ziua Voluntariatului de Asociația Speologică Exploratorii (ASE), condusă de Bogdan Bădescu!
CARANSEBEȘ – Adică fără patinoar și cu iluminat festiv doar în câteva zone ale municipiului, din cauza prețului foarte mare al energiei electrice. Primarul Felix Borcean a explicat situația, după ce pe rețelele de socializare au apărut voci nemulțumite de absența patinoarului care anul trecut a fost amplasat în Parcul Teiuș și de iluminatul de sărbători destul de sărac!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Cele mai multe victime ale violenței în familie sunt femei, iar la noi în județ, deși numărul raportat de cazuri este în scădere, în primele zece luni ale lui 2022 au fost înregistrate 430!
DALBOŞEŢ – Căminul Cultural din Dalboşeţ găzduieşte mâine, 26 noiembrie 2022, ora 11, festivitatea aniversării a 120 de ani de la înființarea asociației „Reuniunea de Cetire şi Cântări” din Dalboşeţ! Va fi lansat un număr festiv al revistei „Foaia dalboşeană pentru Almăj”, în care mai multe personalităţi ale zonei şi-au expus punctele de vedere vizavi de viitorul Văii Almăjului, precum şi o medalie jubiliară!
CARAȘ-SEVERIN – Mai multe exemple au fost date astăzi la întâlnirea dintre șefii județului, primari, conducerea AquaCaraș și unii din constructorii care au câștigat licitații pentru realizarea rețelelor de apă, canalizare și a stațiilor de tratare a apei!
REŞIŢA – Chiar dacă de obicei Grădina Zoologică „Prof. Ioan Crișan“ din Reșița era închisă în fiecare zi de luni, acum, de 1 Iunie, va fi o excepţie!
CARAŞ-SEVERIN – Nu, nu este vorba de vreun film, ci de un şir de mandate de arestare şi de executare a unor pedepse, puse în aplicare de oamenii legii, cei vizaţi fiind cărăşeni care au comis diferite fapte penale pentru care au fost deja condamnaţi!
CARANSEBEȘ – Din cauza cheltuielilor mari, dar și de frica furturilor și vandalismului, Universitatea Eftimie Murgu renunță la spațiile în care își desfășura de câțiva ani activitatea în școala din cartierul caransebeșean Țiglărie!
REŞIŢA – Şeful administrativului reşiţean a primit acceptul colegilor consilieri pentru a tăia la jumătate chiriile pentru cele aproximativ 200 de terase ale urbei, care-şi aşteaptă deschiderea la 1 iunie!
REŞIŢA – Potrivit unei informări trimise de Instituţia Prefectului, joi dimineaţă au ieşit ultimele 24 de persoane carantinate în starea de urgenţă, însă după-amiază s-au mai comunicat 4, intrate la cerere şi 1, obligatoriu!
CARANSEBEȘ – Managerul interimar, Călin Grozăvescu, a venit în Consiliul Local pentru a afla dacă se pot aloca banii promiși spitalului la începutul anului din bugetul local. Grozăvescu a ridicat problema la capitolul Diverse, întrebând conducerea municipalității dacă poate beneficia de vreun ajutor financiar, pentru că cei de la Enel bat la ușă!
CARAŞ-SEVERIN – Iar Direcţia Silvică, în urma controalelor, a constatat că pagubele se ridică la peste 100 de mii de lei. În curs, sunt controale la ocoalele din Mehadia, Sasca Montană şi Băile Herculane!
REŞIŢA – Reper pentru arta naivă bănăţeană, artistul a murit în noaptea de marţi spre miercuri, la vârsta de 88 de ani. Pictorul naiv era internat pe secţia de Cardiologie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa pentru un anevrism de aortă!
REŞIŢA – Un incendiu a cuprins, astăzi, una dintre anexele unei gospodării din Reşiţa, situată în cartierul reşiţean Muncitoresc, pe strada Paul Iorgovici (la nr. 42)!
CARANSEBEŞ – Dr. Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti-Cultul mozaic, a trimis un comunicat de presă prin care îşi exprimă convingerea că sprijinul acordat de primarul Felix Borcean sinagogii din Caransebeş este unul firesc şi că „organele abilitate vor soluţiona în mod corect, transprent şi rapid acest caz“!


