Caraş-Severin, Romania
REȘIȚA – Aceste cuvinte au sunat, disperate, în receptorul jandarmilor, la 112: „Sunt mama lui M. Tiberiu și vă rog să veniți de urgență! Fiul meu mă amenință cu un topor și un cuțit că mă omoară“!

Totul s-a întâmplat astăzi, iar în urma apelului grupa de intervenție s-a deplasat de urgență în cartierul reșițean Muncitoresc unde, în urmă verificărilor efectuate și a declarațiilor martorilor, s-a constatat faptul că bărbatul în vârstă de 38 de ani și-a amenințat membrii familiei, după cum ne spun jandarmii.
„Acesta a reușit să plece de la fața locului, fiind identificat la scurt timp într-un spațiu comercial din apropierea locuinței. La controlul corporal efectuat asupra persoanei în cauză a fost găsit un cuțit și un spray iritant lacrimogen. Ca urmare a celor constatate, persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare, fiind susceptibilă de comiterea infracțiunilor de «amenințare cu acte de violență». Totodată, a fost aplicată și o sancțiune contravențională în cuantum de 1.000 de lei. Actele au fost predate organelor abilitate ale statului pentru continuarea verificărilor. Acesta a fost condus la Spitalul Staționar II, secția Psihiatrie, pentru anumite investigații medicale“, transmit jandarmii cărășeni.
JCS-A.M.