Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Asta încearcă să transmită reprezentanții județului comunităților traversate de investiție. S-a lucrat la fundația drumului, la podețele transversale, la sistemele de colectare și evacuare a apelor, la ajustarea acceselor spre proprietăți etc!

Modernizarea DJ 571 – de la intersecția cu DN 57, din Moldova Nouă, prin Cărbunari și Sasca Montană, până după Ciuchici, la intersecția cu DN 57 – continuă și în dialogul cu comunitățile locale, după cum ne asigură Consiliul Județean, care informează că lucrările de modernizare se derulează pe sectoarele unde sunt îndeplinite condițiile necesare pentru execuție.

„În această etapă sunt realizate lucrările care stau la baza viitorului drum modernizat. Deși sunt mai puțin vizibile decât asfaltarea propriu-zisă, acestea reprezintă etape obligatorii ale execuției. Asfaltul poate fi așternut numai după finalizarea fundației drumului, a podețelor și a sistemului de colectare și evacuare a apelor, lucrări care asigură stabilitatea și funcționarea corespunzătoare a drumului pe termen lung. Până în prezent au fost realizate lucrări de execuție a podețelor transversale, de colectare și evacuare a apelor, de consolidare și amenajare a platformei rutiere, precum și derocări, toate acestea reprezentând etape esențiale pentru realizarea unei infrastructuri rutiere durabile.“, transmite administrația județului.

Pentru o mai bună imagine, demn de menționat este faptul că investiția presupune modernizarea a 46,592 km de drum județean, realizarea a 9 poduri și 207 podețe, amenajarea a 52 de stații de transport public, a 18 parcări, realizarea acceselor la proprietăți și implementarea măsurilor necesare creșterii siguranței circulației. Și are o valoare totală de 247,91 milioane de lei, din care 208,68 milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile.

Autoritatea subliniază că a încercat să mențină un dialog permanent cu primăriile localităților traversate de investiție. Astfel, au fost analizate solicitările legate de adaptarea unor accese la proprietăți, precum și cele vizând sistemul de evacuare a apelor. Mai mult, la solicitarea unor primării, au fost făcute adaptările necesare, posibile din punct de vedere tehnic, respectând proiectul și ținând seama și de nevoile comunității.

„În anumite zone, acest proces a presupus reorganizarea și reprogramarea unor etape de execuție, fără a întrerupe desfășurarea lucrărilor. Pe anumite sectoare ale investiției există condiții legale care trebuie îndeplinite înainte de începerea lucrărilor. Antreprenorul și-a organizat activitatea astfel încât lucrările să continue pe toate sectoarele unde condițiile de execuție sunt îndeplinite, asigurând utilizarea eficientă a resurselor disponibile.“, completează sursa citată.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu