Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Nu, nu este vorba de vreun film, ci de un şir de mandate de arestare şi de executare a unor pedepse, puse în aplicare de oamenii legii, cei vizaţi fiind cărăşeni care au comis diferite fapte penale pentru care au fost deja condamnaţi!

Dezmembra maşini furate în Italia

Joi, 28 mai, poliţiştii cărăşeni au pus în executare un mandat de arestare european emis de autoritățile judiciare italiene în anul 2019, pe numele unui bărbat de 31 de ani din Obreja, pentru săvârșirea infracțiunii de participație la o organizație criminală, având de executat o pedeapsă cu închisoarea de 5 ani și 3 luni. Asta pentru că în „2006, bărbatul în cauză, împreună cu alte persoane, ar fi dezmembrat 17 vehicule furate, pe teritoriul Italiei, iar piesele rezultate ar fi fost vândute ulterior. Bărbatul a fost depistat și ridicat pe raza comunei Obreja, fiind prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care a dispus reținerea pentru 24 de ore, în cursul zilei de astăzi urmând a fi prezentat Curții de Apel Timișoara cu propunere de arestare preventivă în vederea extrădării către autoritățile italiene“.

Fără permis

Alt cărăşean are de ispăşit pedeapsa închisorii pentru 10 luni după ce a fost condamnat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Tot în 28 mai, acesta, un reşiţean de 43 de ani, a fost ridicat de poliţiştii din Caransebeş şi condus sub escortă la Penitenciarul Timişoara, în vederea executării pedepsei. Povestea lui începe în 29 ianuarie 2018, când a fost prins de oamenii legii în timp ce conducea fără permis un autoturism pe DN 6, la Băile Herculane.

Hoaţă cu calificare

O tânără de 21 de ani din Sasca Montană a fost condamnată de judecătorii orăviţeni la 2 ani de închisoare cu executare pentru infracţiunea de furt calificat, fiind preluată miercuri, 27 mai, de poliţişti şi condusă sub escortă la Penitenciarul Arad, pentru ispăşirea pedepsei. Povestea ei curge din februarie-aprilie 2016, când avea 17 ani, şi când ar fi reuşit să intre în două locuinţe din Sasca Montană, prin folosirea de chei potrivite, şi ar fi furat în jur de 2.500 de lei şi diferite alte bunuri.

Băut la volan

Un tânăr de 26 de ani din Obreja a fost ridicat de poliţişti, marţi, 26 mai, şi condus la Penitenciarul Timişoara, unde are de executat o condamnare la un an de închisoare pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Isprava şi-a comis-o în 7 ianuarie 2019, când a fost prins de oamenii legii conducând un autoturism prin comuna Obreja, deşi se afla sub influenţa alcoolului. Testarea cu alcooltestul indica atunci un rezultat de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe de sânge, iar la finalizarea cercetărilor, a fost trimis în judecată, fiind şi condamnat ulterior. Din nefericire, tânărul din Obreja nu este un caz singular în Caraş-Severin.

„Reamintim faptul că normele penale prevăd și sancționează cu închisoare de la unu la cinci ani sau amendă, fapta unei persoane de a conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, având la momentul prelevării mostrelor biologice o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au depistat de la începutul acestui an și până în prezent, 59 de persoane care au condus vehicule pe drumurile publice aflându-se sub influența alcoolului, având în aerul expirat valori de peste 0,40 mg/l alcool pur. În toate situațiile au fost întocmite dosare penale, fiind continuate cercetările“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

JCS-A.M.