Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Din cauza cheltuielilor mari, dar și de frica furturilor și vandalismului, Universitatea Eftimie Murgu renunță la spațiile în care își desfășura de câțiva ani activitatea în școala din cartierul caransebeșean Țiglărie!

Subiectul a ajuns și în atenția aleșilor locali, care au avut în față proiectul prin care se revocă, la solicitarea universității, dreptul de folosință gratuită pentru opt săli de clasă și trei spații cu destinație cabinete la etajele 2 și 3 din incinta școlii, unde se derulau activități didactice în programele de studii universitare de licență și master în domeniul Teologie. Potrivit universitarilor, administrarea acestor spații genera cheltuieli ce nu mai puteau fi justificate din punct de vedere al eficienței economice, iar pe parcursul acestui an au avut loc mai multe tentative de furt și vandalism, UEMR neputându-și asuma eventuale prejudicii.

„Ei au făcut acolo niște amenajări, dacă le predau, cui le predau, că iar vor ajunge cum a ajuns toată școala, se fură tot și nimeni nu răspunde. Cine preia acum la noi, școala nu mai există, ia Liceul <<C.D. Loga>>, acolo nu are nimeni nicio responsabilitate și ne trezim peste 6 luni că nu mai este nimic, ați văzut cum arată Generală 7, trebuie să fie responsabilitatea cuiva, altfel degeaba preluăm”, a spus social-democratul Valentin Dascălu. Pentru că s-a ocupat îndeaproape de această chestiune, viceprimarul Marius Isac a oferit imediat explicațiile necesare: „Vă invit la Generală 7, să vedeți că nu mai arată cum spuneți dumneavoastrp. Am vorbit cu un domn de la UEMR, ei au făcut toate sălile de clasă gen amfiteatru. Prima dată o preluăm noi, Primăria, la Domeniul Public, după care vom hotărî împreună ce se va face cu ea în continuare”.

În prezent, Școala Generala nr. 7 din cartierul Țiglărie, unde în vremurile ei bune învățau sute de elevi, este nefolosită, odată cu restrângerea activității și mutarea claselor la Colegiul Național „C.D. Loga”.

JCS-R.M.

Adaugă comentariu