CARAȘ-SEVERIN – Într-un comunicat transmis zilele trecute de Filiala PNL Caraș-Severin despre deciziile luate la ultima ședință a forului de conducere s-a amintit în treacăt și de intrarea în echipa primarilor PNL a edilului de pe Clisura Dunării, din comuna Gârnic!
Ion Sporea a fost ales primar la alegerile locale din anul 2024, candidând din partea partidului Forța Dreptei. Pentru ca dacă se înscrie în alt partid un primar își pierde funcția, liberalii au transmis subtil în comunicat că „ …la ședință a participat și primarul comunei Gârnic, domnul Ion Sporea, ales în anul 2024 pe lista FD, care de astăzi se va alătura din punct de vedere politic și administrativ proiectelor echipei de primari liberali ai Filialei PNL Caraș-Severin“.
Atragerea primarului de la Gârnic de la FD la PNL, fără să fie vreo unificare oficială de partide, pare sa facă parte din strategia liberalilor cărășeni de a-și întări zona din Clisura Dunării. Că tot se vorbește de alegeri anticipate!
JCS-L.A.
