Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În perioada 6-8 martie, la sala de sport a Colegiului „Mircea Eliade” din Reșița s-a desfășurat Campionatul Național Școlar de lupte feminine și lupte libere!

Pe prima poziție în clasamentul cluburilor la lupte libere s-a clasat Clubul Sportiv Școlar Reșița, urmat de CSȘ-urile din Tecuci și Mangalia. La lupte feminine, primul loc a fost cucerit de Liceul cu Program Sportiv Constanța, CSȘ Sf. Gheorghe a ocupat locul secund, iar CSȘ Nr. 4 București a completat podiumul. Zece sportivi reșițeni au intrat în luptă, dar doar șase au reușit să obțină medalii: cinci de bronz și una de argint.

„A fost o competiție reușită și pot spune că a fost un festival al luptelor juvenile. Cei mai buni copii la anumite categorii de vârstă, 15-17 ani, au venit să-și dispute la Reșița cele mai strălucitoare medalii. Competiția a fost foarte frumoasă, atractivă, meciurile au fost viu disputate și cei mai buni au câștigat. Mă bucură faptul că CSȘ Reșița s-a clasat în primele trei locuri. Reșițenii au evoluat în nota lor caracteristică. Avem mai mulți sportivi care s-au clasat pe primele trei locuri, dar, din păcate, n-am reușit să cucerim nicio medalie de aur. Sperăm că ne vom lua revanșa la următoarele competiții. În luna iunie sper că vom putea organiza la Sala Polivalentă una dintre cele mai mari competiții interne, Cupa României de seniori, care se dorește a fi un criteriu de calificare pentru Campionatele Naționale individuale”, a declarat Adrian Dacica, antrenor emerit de lupte și viceprimar al municipiului Reșița.

„A fost o competiție reușită, ținând cont că au venit cele mai bune cluburi din țară și am reușit să obținem reuzultate bune la nivelul cluburilor. CSȘ Reșița a participat cu zece sportivi, dintre care șase au fost medaliați: cinci cu bronz și unul cu argint. Mă bucur că în clasamentul cluburilor am ieșit pe primul loc. Luptătorii reșițeni care s-au clasat pe podium au fost: Ionuț Câmpeanu la categoria 51 de kg a luat argintul, iar bronzul a fost cucerit de Andrei Bărbulescu la categoria 55 de kg, Raul Badea la categoria 60 de kg, Alexandru Strateciuc la categoria 65 de kg, Mircea Radu la categoria 80 de kg și Valentin Roman la categoria 92 de kg. Următoarea competiție la care vom lua parte se va desfășura la Odorheiu Secuiesc, în perioada 12-15 martie, la categoria de vârstă U15”, a spus la final Florin Dință, antrenor al secției de lupte de la CSȘ Reșița.

Inspectorul școlar de educație fizică și sport, Robert Nosal, a declarat: „S-a încheiat Campionatul Național Școlar de lupte feminine și lupte libere și suntem foarte bucuroși că a ieșit așa cum trebuie. Din punctul de vedere al Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, toate aspectele organizatorice au decurs foarte bine, am putut vedea meciuri spectaculoase, pline de fair-play și am văzut copii care și-au reprezentat cu mândrie cluburile lor la nivel național. Felicit sportivii de la Reșița coordonați de profesorii Adrian Dacica și Florin Dință, care s-au descurcat remarcabil.

JCS-Ștefan Moraru