CARANSEBEȘ – Așa cum anunțase, primarul Felix Borcean l-a numit din nou pe Adrian Cican la conducerea Spitalului Municipal de…
CARAȘ-SEVERIN – CSM Reșița, AFC Voința Lupac și FC Progresul Ezeriș sunt cele trei echipe care vor reprezenta județul Caraș-Severin și în acest sezon al Ligii 3!
CARANSEBEȘ – În opinia fostului șef de gară, la atât se ridica despăgubirile pentru perioada când nu s-a putut folosi de stadionul CFR. Anunțul a fost făcut chiar de primarul Felix Borcean, după o întâlnire pe care a avut-o în această săptămână cu Alexandru Silvășan!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REŞIŢA – Lucrările de asfaltare a drumului de centură, pe o porțiune de 1,2 km, de la intersecția cu fabrica de oxigen până la uzina de apa, au fost finalizate!
REȘIȚA – CSM Reșița si-a aflat adversarele pe care le va întâlni în sezonul competițional 2022/2023 al Ligii 3!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit ISU, ziua de 17 august a fost una extrem de încărcată din punct de vedere al situațiilor de urgență gestionate de pompierii cărășeni!
REŞIŢA – Şeful administrativului reşiţean a povestit cum şi-a făcut echipă, învăţând de la cei mai buni, printre modelele de inspiraţie numărându-se exemplele de bune practici ale municipiilor Cluj Napoca şi Alba Iulia!
MOLDOVA NOUĂ – Proiectul a fost aprobat în Consiliul Local încă de la începutul anului, contractul fiind deja semnat cu ADR Vest, care finanţează lucrările prin Regio – POR 2014 – 2020!
CARAŞ-SEVERIN – … ele făcând parte din identitatea unui om, spune prim-procurorul Laura Gabriela Iancu, care crede că, zilele acestea, importante sunt în primul rând responsabilitatea, respectul faţă de ceilalţi, purtarea măştii fiind şi o măsură de protecţie a celor din jur!
REŞIŢA – Conform adeverinţelor APIA, care confirmă că agricultorii au depus cererile unice de plată pentru campania 2020, valoarea creditului de care pot beneficia aceştia este de 85 la sută din valoarea sumei calculate!
REŞIŢA – Un accident grav s-a petrecut în urmă cu câteva minute pe Calea Timişoarei din Reşiţa, în apropiere de Dedeman. O maşină a fost pur şi simplu strivită de un tir. La faţa locului au sosit echipaje ale poliţiei, ambulanţei şi pompierilor pentru descarcerare. Şoferul maşinii părea inconştient însă Poliţia nu a putut preciza în acest moment dacă mai trăia sau nu. Imaginile spun mai mult decât o mie de cuvinte!
CARAŞ-SEVERIN – Administraţia Naţională de Meteorologie a emis pentru judeţul nostru o avertizare Cod Portocaliu în intervalul 20.05.2020 ora 20 – 21.05.2020 ora 20! Fenomenele care se pot produce sunt ploi torenţiale în cantităţi de 40-50 l/mp şi izolat 60 l/mp, vijelii, grindină şi descărcări electrice!
ROMÂNIA – Guvernul Ungariei modifică orarul şi traseele de tranzit în Ungaria, după ce ministrul de Interne al României, Marcel Vela, a discutat la Budapesta cu omologul său maghiar posibilitatea ca 10 puncte de frontieră să fie deschise permanent între România și Ungaria!
REŞIŢA – Un val de nemulţumire a umplut reţelele de socializare în ultimele ore, oamenii arătându-se revoltaţi despre faptul că autorităţile şi media ascund o crimă ce s-a petrecut în Reşiţa, marţi seara!
REŞIŢA – Un apartament de la etajul al treilea al unui bloc cu patru etaje de pe Aleea Tuşnad din Reşiţa a fost cuprins, în această dimineaţă, de flăcări. Pompierii militari reşiţeni au intervenit de urgenţă cu patru echipaje, la faţa locului fiind prezente şi un echipaj SMURD, şi alte patru ambulanţe!
SLATINA TIMIŞ – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri din Timişoara informează că traficul se desfăşoară îngreunat, în această dimineaţă, pe DN 6 Orșova-Lugoj, în apropierea localității Slatina-Timiș unde, în condițiile unui carosabil umed, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme!





