CARAȘ-SEVERIN – Autoritatea de frontieră de vest informează că a reuşit să reţină doi urmăriţi internaţional, ambii din Caraş-Severin, care…
CARANSEBEȘ – Fostul șef de gară și de regională CFR a notificat Primăria Caransebeș cum că Serbările Cetății din aceste zile se desfășoară pe proprietatea asociației din satul Valea Bistrei, al cărei președinte este Alexandru Silvășan. În replică, municipalitatea îi transmite celui care a devenit proprietarul stadionului CFR că ceea ce spune în notificare nu reprezintă realitatea!
REȘIȚA – Ioana Dobrea și Florin Ruicu sunt doi dintre actorii din distribuția spectacolului „Punguța cu doi bani”, cu care Teatrul de Vest deschide noua stagiune sâmbătă, de la ora 11!
CARANSEBEȘ – Primăria Caransebeș, prin Serviciul Proiecte Programe, a depus cererea de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență…
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Pe lista celor 742 de unităţi de învăţământ selectate de Ministerul Educaţiei să utilizeze catalogul electronic în anul şcolar 2022-2023 se află şi 10 localităţi din Caraş-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Pe 17 septembrie, voluntarii sunt invitați să participe la ziua de curățenie națională. O zi organizată alături de alte 190 de țări, acțiune la care doritorii se pot înscrie pe https://membership.letsdoitromania.ro/access/login/. Asociația va pune la dispoziție voluntarilor participanți saci și mănuși de protecție!
CARAȘ-SEVERIN – AFC Voința Lupac a obținut sâmbătă, 10 septembrie, primul succes din actuala ediție a Ligii 3, după ce s-a impus cu scorul de 3-1 cu CS Armata Aurul Brad! Dan Ovidiu și Manu Jinga cu o „dublă” au semnat reușitele echipei pregătite de Lucian Dobre!
CARANSEBEȘ – Asta a spus primarul Felix Borcean, după un nou episod al telenovelei numirii lui Adrian Cican la cârma Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC). Edilul s-a bazat pe un răspuns al Ministerului Sănătății (MS) într-o situație similară în Argeș, din care reieșea că încă din 18 mai, ministerul nu mai poate schimba managerii, acest atribut aparținând autorităților locale!
REȘIȚA – Este vorba despre Irakli Kbilashvili, născut în anul 1998, 1.90 m, 90 de kg, care evoluează pe postul de coordonator de joc. De asemenea, este internațional georgian și vine din prima ligă a Macedoniei, de la Metalurg Skopje!
REŞIŢA – Primarul municipiului spunea că în zonă se vor trage utilităţi, iar reşiţenii vor fi consultaţi în privinţa a ceea ce îşi doresc să fie acolo, Nelu Popa declarând deja că acolo ar face, printre altele, şi o scenă mare pentru festivaluri folclorice de notorietate!
CARAȘ-SEVERIN – Rezultatele finale înregistrate la Evaluarea Națională ale absolvenților de clasa a VIII-a, sesiunea 2020, după soluționarea contestațiilor, au fost publicate! În urma soluționării contestațiilor, încă un elev cărășean a obținut nota 10, după centralizarea datelor, numărul celor care au încheiat examenul de evaluare ridicându-se la șapte, față de șase, înainte de contestații!
RESITA – Veşti bune pentru iubitorii sportului cu motor! Anul acesta, etapa naţională „Cupa Reşiţa” se va desfășura în perioada 3-5 iulie, pe traseul din Valea Domanului!
POIANA MĂRULUI – Proprietarul clădirii, nimeni altul decât Primăria Timișoara, ar vrea, însă nu toți consilierii locali sunt de acord!
CARAŞ-SEVERIN – Ministerul Lucrărilor Publice, prin Compania Naţională de Investiţii, a alocat recent noi fonduri pentru judeţul Caraş-Severin, de această dată, în vederea reabilitării şi dotării căminelor culturale din patru localităţi!
REŞIŢA – De talentul şi succesele pictoriţei Maia Truţulescu, elevă a Liceului de Artă Sabin Păuţa, se interesează în ultima vreme şi publicaţii faimoase, precum „Forbes Kids“!
CLOCOTICI – Un accident grav s-a produs în această după-amiază la intersecția dintre DN 581 și Clocotici. În urma impactului violent dintre două autoturisme o femeie a decedat, iar alte trei persoane rănite au fost preluate de ambulanță!
REŞIŢA – Aceasta a fost decizia radicală a administraţiei locale încă din anul trecut, hotărâre contestată de unii patroni care desfăşoară asemenea activităţi comerciale pe arterele principale din Reşiţa, dar şi de unii cetăţeni!





