Silvășan întinde coarda! Vrea și bucăți din Parcul Teiuș! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Fostul șef de gară și de regională CFR a notificat Primăria Caransebeș cum că Serbările Cetății din aceste zile se desfășoară pe proprietatea asociației din satul Valea Bistrei, al cărei președinte este Alexandru Silvășan. În replică, municipalitatea îi transmite celui care a devenit proprietarul stadionului CFR că ceea ce spune în notificare nu reprezintă realitatea!

„Având în vedere că în acest moment pe terenul de tenis, terenul de handbal si terenul de volei, proprietatea noastră, se organizează de către dv. Serbările Caransebeșului, vă comunic că încălcați dreptul nostru la proprietate garantat prin Constituție, Codul Civil și CEDO. Vă avertizez că ați săvârșit infracțiunea de violare de domiciliu și tulburare de posesie. Solicităm să luați legătura cu președintele asociației pentru a intra în legalitate. În cazul în care nu veți da curs solicitării trimise, ne vom vedea nevoiți să ne adresăm organelor legii pentru eliberarea proprietății noastre”, le cere Silvășan celor de la Primărie, bazându-se pe decizia judecătorilor timișoreni care l-au făcut proprietarul stadionului, și în opinia sa, și al altor terenuri din afara stadionului, care fac parte din Parcul Teiuș.

Primăria Caransebeș n-a rămas datoare și a răspuns imediat solicitării lui Silvășan, despre care consideră că nu corespunde realității. „Municipiul Caransebeș și Consiliul Local Caransebeș nu au încălcat sub nicio formă dreptul de proprietate al Asociației Sportive Municipale Fotbal Caransebeș și nici nu au săvârșit nicio infracțiune prevăzută și sancționată de legea penală”, se arată în răspunsul la notificarea lui Silvășan, la care au fost atașate extrasele de CF și planurile de amplasament ale zonei unde se desfășoară Serbările Cetății.

Nu e prima notificare pe care Silvășan o face municipalității. Acesta a cerut în ultimele zile aproape 9 milioane de euro de la Municipiul Caransebeș, despăgubiri pentru perioada când stadionul CFR a fost administrat de primărie, considerând că administrația locală a lăsat arena în paragină.

JCS-R.M.