CARAŞ-SEVERIN – Lucrările de reabilitare care se ridică la peste 7 milioane lei au fost începute acum 4 luni şi…
CARANSEBEȘ – Primăria, prin Serviciul Public pentru Întreținere și Reabilitare, a efectuat în ultima perioadă de timp, profitând și de vremea bună, lucrări de reparații pe mai multe străzi din municipiu. Asta mai ales în zonele unde au fost efectuate lucrări sau unde au apărut avarii la rețeaua de apă și canalizare, ori lucrări de extindere a rețelei de gaz!
CARANSEBEŞ – După ce municipalitatea din Caransebeș a suspendat mai multe autorizații de taximetrie, patroana uneia din cele mai mari firme de profil a solicitat sprijin de la administrația locală!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
EZERIȘ – Tiberiu Marcu e sigur că nu poți face nimic dacă nu-ți place. Gustul legumelor lui o dovedește. Scriem asta despre agricultorul care, de ani de zile, își vinde produsele în piața Reșița Nord și nu rămâne cu marfă nevândută. Nici nu se poate altfel atâta timp cât produce legume bune!
REŞIŢA – O nouă tranșă de echipamente medicale de ultimă generație a ajuns la cea mai mare unitate sanitară din Caraș-Severin. Acestea vor fi folosite pentru dotarea Unității de Primiri Urgențe, prin proiectul „Extinderea/dotarea infrastructurii UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița”, în valoare de peste 9 milioane de lei!
REȘIȚA – În perioada 7-9 octombrie, dansatorii de la Mystic Reșița au reușit să câștige un număr de cinci medalii de aur la Cupa României & RDF 2022, de la Piatra Neamț!
ŞOPOTU VECHI – Comunitatea locală s-a implicat în restaurarea a patru mori de apă, tinerii muncind cot la cot cu voluntarii, oferindu-le tot sprijinul necesar. În plus, deşi nu mai sperau să salveze moara „Din Pietre“, deja prăbuşită, ei au reuşit să intervină şi la această a cincea moară, care nu era programată!
CARAŞ-SEVERIN – S-a încheiat o nouă săptămână de controale pentru prevenirea şi combaterea răspândirii Covid, iar Poliţia judeţului ne-a prezentat rezultatele!
RAMNA – În cazul sinistru de la Ramna, anchetatorii scot la iveală detalii tot mai şocante. Iar judecătorii au încuviinţat arestarea preventivă propusă de procurori!
REȘIȚA – Federația Română de Fotbal a organizat luni evenimentul în urma căruia a fost stabilit programul competițional al sezonului 2020 – 2021 din Liga 2. Conform programului, rosso-nerii din Valea Domanului vor sta în prima etapă, iar în a doua CSM Reșița va întâlni Petrolul Ploiești, pe teren propriu!
CARAŞ-SEVERIN – Spune Valentin Armaşu, şeful ecologiştilor cărăşeni, care crede că „o gaşcă de câţiva oameni hotărăsc destinele tuturor“. Din acest motiv, îi invită pe toţi oamenii momentului la masa dialogului, să vadă ce se va face în următorii patru ani şi le recomandă să coboare între cetăţeni, să vadă dacă au câştigat votul vreunuia!
CARAŞ-SEVERIN – Reșița Reductoare și Regenerabile a proiectat și executat transmisia mecanică a primei locomotive electrice dotată cu acumulatori de tip Plug-In (LEA) livrată transportatorului național de țiței, CONPET!
CARANSEBEȘ – Trecem azi în revistă candidații care încearcă să obțină mandatele de primar și consilieri locali pentru următorii patru ani la Caransebeș. Nume vechi, dar și noutăți pe listele partidelor, însă nu lipsesc nici cei care încearcă pe cont propriu, fără sprijinul vreunei formațiuni, să acceadă în Consiliul Local!
REȘIȚA – Sportiva Liliana Dragomir, legitimată la CSM Reșița, a obținut duminică, 23 august, locul V la Campionatele Balcanice de Semimaraton, la cursa feminină!
REȘIȚA – Liga 2 din acest sezon va fi una diferită, cu jocuri mai puține, dar cu cheltuieli mai mari pentru cluburi, precizează Cristi Bobar. Președintele din Valea Domanului este de părere că dacă echipele vor fi nevoite să se testeze din cinci în cinci zile, multe dintre formațiile din eșaloanele inferioare vor renunța la competiție!
CARAȘ-SEVERIN – Prefectul județului, Cristian Gâfu, a emis ordinele de încetare a mandatelor primarilor Felix Borcean, Dănuț Mușa și Petru Hațegan!





