Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Prefectul județului, Cristian Gâfu, a emis ordinele de încetare a mandatelor primarilor Felix Borcean, Dănuț Mușa și Petru Hațegan!

Având în vedere prevederile Codului Administrativ, conform cărora primarilor în funcție le înceteaza mandatul înainte de termen, în situația candidaturii dintr-o altă postură decât cea de reprezentant al partidului pe lista căruia au fost aleși în anul 2016, prefectul județului Caraș-Severin a inițiat o primă  verificare a situației în acest sens . Ca prim rezultat,  au fost  emise ordinele de încetare a calității de primar pentru edilii a trei unități administrativ teritoriale.

Astfel, începând cu data de vineri, 21 august 2020, lui Felix Borcean, primarul municipiului Caransebeș, i-a încetat această calitate „ca urmare a propriei voințe, prin asumarea propunerii de candidatură ca și candidat independent, respectiv fără a fi membru al unui partid politic, acesta fiind ales primar in anul 2016 pe lista PNL“.  Dănuț-Ionel Mușa, primarul comunei Vărădia, a rămas fără funcție ca urmare a demisiei din funcția de primar ales pe lista PSD în anul 2016 și a candidaturii pe lista PNL la alegerile din 27 septembrie 2020. În această situație este și Petru Hațegan, primarul comunei Iablanița, ca urmare a demisiei din funcția de primar ales pe lista PSD in anul 2016 și a candidaturii pe lista PNL la alegerile din 27 septembrie 2020. Cele trei ordine de încetare a mandatelor sunt executorii și au fost comunicate pe adresele primăriilor în cauză, se arată în comunicatul Prefecturii Caraș-Severin.

JCS-Nina Curița