REŞIŢA – Prima etapă a campaniei de vaccinare anti-COVID a început miercuri dimineaţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa. Pentru…
CARAȘ-SEVERIN – În 2022, oamenii legii au confiscat 30 de arme letale, 69 neletale supuse autorizării, peste 2.000 de bucăți de muniții, aproape 9.600 de kilograme de substanțe toxice și sute de kilograme de articole pirotehnice!
REȘIȚA – Totul este demn de un scenariu de film, pornind de la o plângere făcută de un ginere cu funcție, pentru că soacra, cu altă funcție, n-a mai putut închiria terenul pe care derulează activități comerciale pe domeniul public, în fața Spitalului Județean de Urgență din Reșița, după cum se arată într-un comunicat remis redacției!
SEMENIC – Sfidând ceaţa densă, vântul şi temperaturi de -12 grade, schiorii adevăraţi au luat duminică, 29 decembrie 2019, cu asalt pârtiile de pe Muntele Semenic.
CARANSEBEȘ – Cei care au scris istorie pentru voleiul din Caransebeș s-au adunat la final de an pentru a depăna…
REȘIȚA – În perioada 27-29 decembrie a avut loc, la Sala Polivalentă, ediția a XIII-a a Memorialului „Viorel Racoceanu” la fotbal în sală. La startul turneului s-au aliniat șase echipe, împărțite în două grupe.
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – O investiție de 1,5 milioane de lei, din care 0,8 milioane din bani europeni, a conturat service-ul auto deschis în parcul industrial reșițean!
REȘIȚA – După recenta vizită a primarului Ioan Popa la Helsinki, șase specialiști de acolo sunt așteptați la Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – AJOFM a făcut bilanțul anului trecut, constatând că au fost încadrate în muncă, în județ, 2.476 de persoane, dintre care aproape jumătate trecuseră de vârsta de 45 de ani și mai bine de 40% aveau studii medii!
CARAŞ-SEVERIN – Pe ordinea de zi a ultimei şedinţe din 2020 a Consiliului Judeţean s-a aflat şi un proiect referitor la încercarea de refinanțare a unor credite cu dobânzi foarte mari pe care le are administrația județeană și pentru care se dorește obținerea unor sume de bani prin emiterea unor obligațiuni pentru stingerea acestor datorii!
REȘIȚA – După ce echipa de handbal a avut evoluții slabe în Liga Naționala, în acest început de an Primăria Reșița a decis să-și retragă sprijinul financiar, ceea ce înseamnă desființarea echipei de seniori. Pe de altă parte, Primăria se angajează în continuare să sprijine copiii și juniorii de la CSM Reșița, indiferent de ramura sportivă!
CARAŞ-SEVERIN – Timişoreanul le spune oamenilor că îşi doreşte ca „județul Caraș-Severin să își valorifice la maxim potențialul uriaș pe care îl are și să devină un model de referință pentru județele României“!
CARAŞ-SEVERIN – În cadrul campaniei de vaccinare, faza I, până în acest moment, în judeţul Caraş-Severin au fost imunizate 75 de persoane la Oraviţa şi 160 la Caransebeş!
REŞIŢA – De curând, administraţia locală şi-a dat acordul în ceea ce priveşte o intenţie a grupului CEZ România de a amplasa 54 de panouri fotovoltaice la unitatea de învăţământ reşiţeană!
REŞIŢA – În afară de campaniile de sărbători, campania umanitară „Mâinile bucuriei“ derulată în 2020 de ATOR Banatul de Munte a avut rezultate peste aşteptări. Deşi au fost şi momente de cumpănă, când nimeni nu ştia dacă acest proiect de voluntariat va continua şi se va derula pe tot parcursul celui mai dificil an pe care l-a traversat omenirea, în ultima zi a lui 2020 s-a tras linie şi s-a făcut bilanţul!
CARANSEBEȘ – Pe final de an, Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC) s-a înnoit la capitolul aparatură și dotări. Asta grație proiectului Ministerului Sănătății, de 2,4 milioane lei, la care municipalitatea din Caransebeș a contribuit cu o cofinanțare de 10 procente!
REȘIȚA – Lângă cei trei reșițeni de la lotul național, la început de an s-au alăturat alți doi. Este vorba despre Richard Drăgulescu și Alexandru Puiu. În acest moment, Clubul Sportiv Școlar are cinci tineri gimnaști cooptați în lotul național care se pregătește la Reșița!
REŞIŢA – Cine plăteşte anticipat la ghişeu, prin poştă sau prin ordin de plată, va scoate din buzunar mai mult decât până acum!
REŞIŢA – Solicitat de mass-media să spună dacă a făcut presiuni asupra managerului Teatrului de Vest, preşedintele Consiliului Județean a precizat că va face ordine în instituţie!
