VĂLIUG – Dacă ieri dimineață jandarmii montani din cadrul Postului Văliug reușeau să dea o mână de ajutor la igienizarea…
REȘIȚA – Este vorba despre 36 de locuințe pentru tineri destinate închirierii de către specialiștii din sănătate, ce se vor ridica pe strada Scorușului din Reșița (fosta zonă de fier vechi)!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat vineri, 19 mai, cu scorul de 2-0, jocul cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii din ultima etapă din play-off-ul Seriei a VIII-a! Sebastian Velcotă și Marian Drăghiceanu au semnat golurile Reșiței, câte unul pe repriză, iar acum urmează cele mai importante jocuri ale sezonului pentru formația din Valea Domanului!
REȘIȚA – În România nu se mai joacă fotbal din 12 martie, din cauza pandemiei de coronavirus, însă există speranţe că totul se va relua treptat după expirarea stării de urgenţă. Dorinel Munteanu, care antrenează divizionara secundă CSM Reşiţa, este convins că activitatea se poate relua chiar mai devreme decât este prevăzut!
CARAȘ-SEVERIN – Titlul în campionatul de fotbal feminin din Belgia a fost acordat echipei RSC Anderlecht, după ce Federația a…
BOCŞA – Autorii, trei tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 22 de ani, au fost reţinuţi marţi, 28 aprilie, de poliţiştii bocşeni, după o ispravă petrecută cu o seară înainte. Cei trei sunt bănuiţi că într-o scară de bloc, la Bocşa, au atacat un bărbat de 64 de ani, pe care l-au lăsat fără portofelul pe care-l avea în buzunar, în care omul avea 110 lei!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Modelele din lemn erau create de adevărați artiști după proiecții mentale de două ori invers. Aceștia lucrau în zona de dilatare-contracție, trebuind să se încadreze într-o toleranță de mărimi turnate la peste 1.400 de grade. O spune Iulian Georgevici, fost director al Platformei Mociur, despre piesele cuprinse în expoziția deschisă vineri în trei încăperi ale locației amintite!
REȘIȚA – Pentru Govândari se apropie momentul redeschiderii circulației, iar lucrările la tramvaiul reșițean par să fie în grafic și în alte zone ale orașului. Scriem asta deoarece, între podul de la Intim și centrul multifuncțional aflat în construcție în Luncă linia este aproape gata, lucrările avansând spre Centrul UBB. Muncitorii indieni lucrează cu spor și sunt foarte deschiși la dialog de fiecare dată când sunt surprinși în imagini!
CARAȘ-SEVERIN – FC Progresul Ezeriș a pierdut vineri, 12 mai, scor 2-5, partida cu AFC Voința Lupac și a retrogradat în Liga a IV-a, în timp ce formația lui Enășescu este lider în play-out!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul Silviu Hurduzeu, preşedintele PSD Caraş-Severin, susţine că actuala guvernare, pe care o numeşte „Coaliţia Haos“, este răspunzătoare pentru moartea bolnavilor cronici!
CARANSEBEȘ – De vineri dimineață, la sala de sport a Școlii Generale 8 din cartierul Cazărmii, cetățenii se pot vaccina cu Pfizer doar pe bază de buletin, fără programare!
REŞIŢA – Asta a declarat Aurel Simion, secretarul de stat în MADR, aflat joi dimineaţă, în vizită de lucru la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Caraş-Severin!
POIANA MĂRULUI – Preşedintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, vorbeşte despre turismul distructiv, gunoaiele şi stricăciunile lăsate în urmă, care au atras după sine şi interzicerea campării pe malul lacului din Poiana Mărului!
CARANSEBEȘ – Deși zicea că vrea pace pentru stadionul din Teiuș, cel care dirijează din umbră necunoscuta (spunem necunoscuta, pentru că are sediul în Valea Bistrei, comuna Zăvoi) asociație sportivă care a câștigat în primă fază, în instanță, stadionul i-a amenințat pe consilierii locali cu DNA, DIICOT și Interpol!
REȘIȚA – În perioada 6-9 mai a avut loc Campionatul Național de lupte U15, la Târgu Mureș, unde școala reșițeană de lupte a dat o campioană națională. Elvira Drăgan a obținut locul I, iar la finalul acestei luni va participa la Europenele de lupte!
CARAŞ-SEVERIN – În declaraţia sa politică, reprezentantul cărăşenilor în Camera Deputaţilor le reaminteşte guvernanţilor că acest plan nu serveşte intereselor proprii, ci nevoilor ţării!
CICLOVA ROMÂNĂ – Azi-noapte, în jurul orei 2.00, Dispeceratul ISU „Semenic“ al județului Caraş-Severin a fost anunţat în legătură cu izbucnirea unui incendiu la acoperișul unei case din localitatea Ciclova Română. Au fost alertate autoritățile din comună și pompierii militari orăviţeni, salvatorii intervenind la faţa locului cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD!
CARAŞ-SEVERIN – Tribunalul Bucureşti a hotărât ieri, 11 mai 2021, că defrișările aferente culoarului necesar construirii liniei electrice aeriene Porțile de Fier-Reșița-Timișoara-Săcălaz-Arad/LEA 400 kV Porțile de Fier-Anina-Reșița au fost realizate în mod nelegal, anulând actele de punere în valoare emise in acest scop! Totodată, Tribunalul București a suspendat actele de punere în valoare până la soluționarea definitivă a cauzei!
REŞIŢA – Astăzi, începând cu ora 17.00, la Time Cafe, are loc Free Ocico, unde fiecare poate aduce haine, pantofi, cărţi şi plante, obiecte casnice şi jucării, obiecte care nu le mai sunt de folos, dar în stare bună, pentru a putea fi folosite şi de alţii!
