Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Este vorba despre 36 de locuințe pentru tineri destinate închirierii de către specialiștii din sănătate, ce se vor ridica pe strada Scorușului din Reșița (fosta zonă de fier vechi)!

Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor aferente celor 36 de locuințe ce vor fi închiriate tinerilor specialiști din sănătate vizează realizarea acestora pe patru tronsoane, clădirile având un regim de înălțime P+3E+4R (parter plus trei etaje, plus al patrulea etaj retras).

ANL pune la bătaie o sumă totală estimată de 19.247.444,97 lei fără TVA, din fonduri bugetare, bani din care 563.849,04 lei reprezintă proiectarea și asistența tehnică, iar 18.683.595,93 lei – construcția și montajul. Lucrările tehnico-edilitare aferente investiției vor fi suportate din bugetul propriu al Consiliul Local Reșița. Contractul scos la licitație de ANL are ca scop prestarea serviciilor de proiectare – proiect tehnic pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, proiect tehnic și detalii de execuție, verificare și asistență tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor de construcții-montaj, întocmire certificat energetic și întocmire, verificare și avizare dosare preliminare instalații energie electrică.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 27 iunie, zi în care ofertele vor fi deschise în SICAP, iar criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut. Proiectarea și execuția lucrărilor trebuie să se realizeze în cel mult 26 de luni, iar perioada maximă de valabilitate a contractului este de 62 de luni.

„Ne dorim și facem toate eforturile, cu toții, să creștem orașul în cel mai frumos mod cu putință! Programul ANL de construcții locuințe pentru tineri, destinate închirierii, vine și în sprijinul medicilor rezidenți și al specialiștilor din domeniul sănătății, ale căror venituri nu permit accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței.“,  a precizat primarul Ioan Popa.

JCS-A.M.