Caraş-Severin, Romania

BOCȘA – Autoturismul condus de un bărbat de 32 de ani din Bocșa, care circula pe strada Sadovei din oraș, a fost tras pe dreapta ieri, în jurul orei 18.10, prilej cu care oamenii legii au putut constata că, la testarea preliminară cu aparatul Drager Drugtest, rezultatul a fost unul pozitiv!

„Nici conducătorul auto, nici cele două pasagere din autoturism nu dețineau declarație pe proprie răspundere cu privire la motivul deplasării. Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au recoltate mostre biologice de sânge și urină în vederea stabilirii îmbibației de substanță în organism. De asemenea, polițiștii l-au sancționat pe bărbatul de 32 de ani și pe cele două tinere de 17 și 23 de ani cu amenzi în valoare totală de 5.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3 din 2020, privind deplasarea în afara locuinței. În acest caz, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și se continuă cercetările“, informează Poliția județului.

JCS-A.M.