REȘIȚA – Arbitrul reșițean Dorin Voina s-a retras din arbitraj, după o carieră de 20 de ani în care a…
REȘIȚA – Ioan Popa face apel la judecătorul sindic să dinamizeze procesul de vânzare a activelor firmei Turist Semenic. Asta deoarece, potrivit legii, lichidatorul are obligația să scoată la vânzare clădirea-ruină din centrul orașului și, dacă aceasta nu se vinde, prețul acesteia va coborî în mod repetat la intervale de o lună!
CARAȘ-SEVERIN – Aceasta este suma, cu tot cu TVA, pentru care au fost semnate, la Ministerul Dezvoltării, 12 noi contracte pentru 10 primării cărășene, pentru transport verde. În total, ministerul de resort a parafat 180 de noi contracte, pe componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru 171 de unități administrativ-teritoriale, având o valoare totală de aproape 500 de milioane de lei!
REȘIȚA – Din cazanul cu înțelepciunea celor bătrâni, să sorbim și noi două linguri. Prima: trebuie să avem o măsură în toate încercările. (Est modus in rebus). A doua: multe idei în puține cuvinte (Multum in parvo). O să scriu azi de sfârșitul de an 2019, sfârșit de concursuri muzicale.
REŞIȚA – Primăria Reşiţa le-a oferit o nesperată şansă celor cinci familii din cartierul Doman, rămase pe drumuri în urma…
CARANSEBEȘ – Cele minus 5 grade de afară nu i-au împiedicat pe caransebeșeni să treacă în 2020 în aer liber, privind focul de artificii pregătit de municipalitate.
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
VEST – Agenția Domeniilor Statului (ADS) a scos la licitație un nou lot de terenuri agricole, în mai multe județe ale țării, din cele 53.000 de hectare (ha) pe care le are în administrare!
BREBU – Un incendiu izbucnit la un autocamion gol, pe DN 58, la Brebu, spre izvor, a fost raportat în această dimineață la 112. La fața locului au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Reșița. Incidentul nu s-a soldat cu victime iar „potrivit șoferului, incendiul a izbucnit în timpul deplasării, din zona motorului“, după cum informează ISU „Semenic“!
CARAŞ-SEVERIN – … Nu înțeleg cum a fost posibil ca acești oameni să fi fost uitați de timp și autorități“, exclama șeful județului vizavi de asfaltarea tronsoanelor de drum județean din intravilanul localităților Delinești și Apadia!
REŞIŢA – Aleşii reşiţenilor vor avea de votat miercuri, 23 decembrie, o facilitate fără precedent acordată celor care-şi anvelopează clădirile. Înjumătăţirea, timp de zece ani, a impozitului, a atras însă şi nemulţumiri din partea celor care deja şi-au anvelopat clădirea şi nu vor beneficia de facilitate!
CARAȘ-SEVERIN – Partenerii PETROM din Caraş-Severin au oferit tablete la două eleve cu rezultate bune la învăţătură, care însă nu au o situaţie financiară prea strălucită!
REŞIŢA – Pe final de an, aleşii locali au dat undă verde pentru reactualizarea studiului de fezabilitate pentru extinderea reţelei de gaze naturale în cartierele Moniom, Secu, Cuptoare şi Doman. Investiţia va fi posibilă prin accesare de fonduri europene!
CARAŞ-SEVERIN – Cele mai multe dintre ele rămân intervenţiile de tip SMURD. Din fericire, în urma accidentelor produse în judeţ, nu au fost înregistraţi răniţi grav, nimeni n-a rămas încarcerat, iar incendiile nu au produs victime sau pagube majore!
REŞIŢA – Asta în condiţiile în care toate teatrele din ţară au avut de suferit din cauza restricţionării reprezentaţiilor cu public în sala de spectacole!
REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană anunţă introducerea de noi restricţii de circulaţie pentru cartierul Poiana Golului!
REŞIŢA – După vizita la Ministerul Transporturilor, primarul Nelu Popa se declară fericit! Oficialii de la Bucureşti i-au dat undă verde să facă studiul de fezabilitate şi pe calea ferată Timişoara-Voiteni-Moraviţa!
CARAȘ-SEVERIN – Cel puțin așa susține Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean, în a cărui opinie domeniul schiabil Semenic există deja!
CARANSEBEȘ – Municipiul Caransebeș, al doilea oraș liber din România în Decembrie 1989 chiar și după spusele revoluționarilor timișoreni prezenți azi în urbea gugulană, a marcat cei 31 de ani de la Revoluție!
ROMÂNIA. Anunțul a fost făcut ministrul Marcel Vela, potrivit căruia noul spital va avea și o bancă de plasmă covalescentă unde vor putea dona toți angajații MAI care au avut Covid-19. Șeful MAI a anunțat construirea unei noi unități medicale după ce un teren al Academiei de Poliție a fost trecut în proprietatea Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”!





