CARAŞ-SEVERIN – Ghişeul Serviciului de Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție funcţionează după un…
COLȚAN – Zona localității aparținătoare Bocșei, de unde urmează să pornească viitoarea centură a orașului, a fost scena unui nou accident rutier. Potrivit celor de la ISU, la 112 a fost raportat un accident rutier produs pe DN 58 B, la Colțan, între două autoturisme!
CARANSEBEȘ – Chiar și așa, edilul nu e supărat că spitalul județean va fi ajutat pentru a-și șterge datoriile, în timp ce la Caransebeș acest lucru nu s-a întâmplat. Potrivit lui Felix Borcean, nu e încă târziu ca și Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș să primească un sprijin similar și să rămână cu zero datorii!
REŞIŢA – Poliţiştii au rol de însoţitor şi asta pentru ca părinţii să aibă încredere să-şi trimită copiii la şcoală cu autobuzele puse special pentru elevii reşiţeni. Asta a decis conducerea TUR!
RĂCĂŞDIA – Lucrările la sistemul de canalizare şi alimentare cu apă din localitate sunt în faza de remediere a deficienţelor,…
OCNA DE FIER – Cunoscutul mineralog a încetat din viaţă miercuri, 22 ianuarie 2020, la vârsta de 95 de ani, în casa sa din Ocna de Fier.
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Este de părere șeful administrativului reșițean vizavi de consilierii sau politicienii care, prin interese ascunse, pun în pericol proiecte importante pentru județ sau pentru localitățile cărășene!
CARAȘ-SEVERIN – Asta reiese din datele provizorii ale recensământului din 2021, oferite publicității de INS. Date conform cărora, față de recensământul din 2011, cărășenii sunt mai puțini cu 48.991 locuitori. Este vorba despre o scădere de la 295.579 locuitori la 246.588, ceea ce transformă județul în „lider” național la scăderea populației ca procent din total, adică 16.6%!
CARAŞ-SEVERIN – Acestea au fost impresiile echipei de la Tăşuleasa Social, care a realizat grandiosul proiect Via Transilvanica. Pe final de an, reprezentanţii asociaţiei au ajuns cu cadouri în mai multe localităţi izolate din judeţ!
BĂILE HERCULANE – Potrivit primarului Cristian Miclău, în această perioadă publicul interesat poate face propuneri sau observaţii asupra documentaţiei pusă la dispoziţie de Primăria Băile Herculane în vederea unei dezbateri publice cu privire la Planul Urbanistic Zonal elaborat pentru Zona Vicol, suprafaţa vizată fiind de 422.643.00 mp!
MUNTELE MIC – O recunosc şi cei de la Muntele Mic Online, care apreciază înfiinţarea postului de jandarmi montani din zonă!
CARAŞ-SEVERIN – „Ministrul Educației recunoaște eșecul catastrofal al guvernării liberale din 2020 în domeniul învățământului! Cu sute de mii de copii fără acces la internet și fără tablete, școala online este un dezastru“, susţine senatorul Ion Mocioalcă!
REȘIȚA – Lucrările de modernizare la baza sportivă din Valea Domanului au continuat chiar dacă a fost vacanță. Instalația electrică a stadionului a fost refăcută, iar vestiarele și camerele jucătorilor au fost renovate. Președintele Cristi Bobar mai are în plan modernizarea sălii de forță și a întregului hotel din incinta bazei sportive!
REŞIŢA – Municipalitatea informează că, la Direcția de Întreținere și Reparare a Patrimoniului Local, 11 utilaje sunt pregătite pentru activitatea de deszăpezire din acest an!
CARAŞ-SEVERIN – Portofoliul de proiecte europene al Consiliului Județean Caraș-Severin a fost discutat, în sistem on-line, cu conducerea Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest!
CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean a discutat cu medicii și asistenții din cabinetele școlare pentru a se implica în faza a doua a campaniei de vaccinare. Potrivit edilului, se va apela în plus și la medicii de familie din Caransebeș și personalul acestora, evident contra cost, programul fiind de luni până duminică între orele 8-20!
CARAŞ-SEVERIN – Începând din 15 ianuarie, intră în vigoare modificările programului ghişeului Serviciului de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase!
REȘIȚA – Mărșăluitorii Marius Cocioran și Narcis Mihăilă se pregătesc încă din luna decembrie a anului trecut în Portugalia pentru a-și îndeplini visul: prezența la Jocurile Olimpice de la Tokyo!
CARAŞ-SEVERIN – Claudiu Dolot este propunerea PNL Caraş-Severin pentru această funcţie, datorită locului 8 obţinut de filială în clasamentul naţional al PNL de la alegerile parlamentare!





