CARAŞ-SEVERIN – Şi au fost aplicate aproape o mie de sancţiuni contravenţionale pe drumurile din judeţ. Pe lângă cele 42…
REȘIȚA – Mai exact în trei zile după ce constructorul, Euro Business Concept (EBC), va primi ordinul de începere a lucrărilor din partea Primăriei Reșița. Declarația îi aparține lui Bogdan Buftea, reprezentantul societății amintite și a fost făcută azi, cu ocazia predării amplasamentului clădirii. Reabilitarea și restaurarea ruinei de acum ar putea fi gata peste 12 luni!
CARAȘ-SEVERIN – Bilanțul weekendului rutier nu a fost unul prea fericit pentru unii dintre conducătorii auto care au dat nas cu oamenii legii. Asta pentru că, după prezentările de rigoare, 32 dintre ei au rămas fără permis de conducere, iar 20 au rămas fără certificatul de înmatriculare al autovehiculului!
CONSTANTIN DAICOVICIU – Două microbuze de 8+1 locuri și un TIR au fost prinse într-un accident produs astăzi, în jurul orei 12.30, pe DN 6, la kilometrul 469, între Jupa și Constantin Daicoviciu.
CARAȘ-SEVERIN – Liderul Pro România mai spune că „13+2+1 înseamnă o altă majoritate ce anulează acea majoritate din 2016, construită de mine, și orice efort de atunci“.
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
MOLDOVA NOUĂ – Dacă până nu demult reprezentanții spitalului din oraș s-a axat pe consolidarea echipei de cadre medicale, în ultimul an, eforturile s-au concentrat pe crearea de condiții decente pentru pacienți!
REȘIȚA – Încă din primele zile ale anului handbaliștii au reluat antrenamentele în vederea abordării play-off-ului de promovare în Liga Națională! Obiectivul echipei nu este neapărat promovarea, dar handbaliștii își propun să câștige fiecare meci în parte!
REȘIȚA – Primul antrenament din 2023 pe care-l vor susține elevii lui Călin Cheregi va fi pe 19 ianuarie, iar reunirea echipei se va face la baza sportivă din Valea Domanului!
OCNA DE FIER – La un an de când cunoscutul mineralog cărăşean a plecat din „Casa Binelui“, cel care i-a fost mereu alături, scriitorul Erwin Iosef Ţigla, ne-a trimis un portret şi câteva gânduri pentru neuitare!
GÂRNIC – Lucrările realizate în cadrul celei de-a XVIII-a ediţii a taberei de creaţie artistică şi documentare „Gernik Art Câmp“ se află expuse în galeria timişoreană Art-Hoc. Vernisată online, la sfârşitul săptămânii trecute, expoziţia colectivă de artă este rezultatul acestei noi ediţii a taberei, desfăşurată în localitatea cărăşeană Gârnic, în perioada 6-13 septembrie 2020!
REŞIŢA – După o perioadă de constantă ignoranţă şi chiar blamare a păstrătorilor de documente, cetăţenii au început să redescopere importanţa acestei instituţii!
CARAȘ-SEVERIN – Supraviețuirea lor este fascinantă, apariția lor la fel, mai ales într-un județ în care peste tot este plin de vânători!
CARAŞ-SEVERIN – Poliţia judeţului a tras linie după o nouă săptămână de verificări pe linie de pandemie!
REŞIŢA – Bogdan Zoicăreanu a pornit la drum într-o perioadă când multă lume a făcut un pas înapoi. Datorită muncii sale, zâmbetul apare pe feţele oamenilor iar problemele curente trec pe plan secund. Pentru cititorii noştri, Bogdan vorbeşte despre afacerea sa cu cadouri zurlii. Produsele personalizate sunt rodul investiţiei proprii şi a muncii deprinsă de unul singur!
MUNTELE MIC – Liliana Oneț se afla în concediu pentru câteva zile în stațiunea cărășeană și în urma unei căzături pe pârtia de schi a suferit un grav accident care o va ține deoparte de treburile administrației o bună perioadă de timp!
MOLDOVA NOUĂ – Este una din întrebările pe care şi le-a pus fostul premier Ludovic Orban, prezent vineri, 22 ianuarie, în oraşul de pe Clisura Dunării. Şeful liberalilor a promis că se implică neapărat în aducerea unui investitor la Moldova Nouă!
CARAŞ-SEVERIN – Senatorul de Caraş-Severin susţine că Guvernarea Dreptei a ținut România în fruntea topului european al scumpirilor și în 2020!
REŞIŢA – Centrul de vaccinare amenajat în sala de sport a Liceului de Arte Sabin Păuţa a primit undă verde de la INSP şi DSP, iar acum se aşteaptă acel click de activare a platformei de înscriere!





