REŞIŢA – Preşedintele Consiliului Judeţean a mai accentuat o dată faptul că nu va plăti lucrări fictive sau prost executate,…
MUNTELE MIC – Mai mulți copii, cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani, din Timișoara, au fost ajutați de jandarmii montani să ajungă în siguranță în stațiune!
CARAȘ-SEVERIN – Președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, a explicat cum s-a ajuns ca județul să facă o impresionantă economie, din vacantarea anumitor posturi, fapt ce permite investirea sumelor în drumurile județene!
CARAȘ-SEVERIN – Aceasta este situația transmisă de Direcția de Sănătate Publică, cele mai multe persoane izolate, câte 26, fiind în Reșița și Caransebeș!
REȘIȚA – Handbalistele de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița au spart gheața și au câștigat primul joc din 2020!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – AJOFM a făcut bilanțul anului trecut, constatând că au fost încadrate în muncă, în județ, 2.476 de persoane, dintre care aproape jumătate trecuseră de vârsta de 45 de ani și mai bine de 40% aveau studii medii!
REȘIȚA – Cartierul Moroasa va reprezenta marea prioritate a anului 2023 pentru Primăria Reșița. Asta deoarece zona a fost lăsată în așteptare datorită lucrărilor care au trebuit executate acolo!
LUPAC – Adrian Enășescu, noul antrenor al Lupacului, este mulțumit de ceea ce a găsit la echipă, iar în perioada următoare formația cărășeană se va întări cu câțiva fotbaliști! Programul echipei a fost deja stabilit, urmând ca în perioada următoare Lupacul să dispute mai multe amicale!
REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană spune că a avansat spre transformarea zonei complexului de bazine „7 Noiembrie“. Anunţul pentru achiziţia lucrărilor – estimate la 22,54 milioane de lei, cu TVA – pentru noul centru multifuncţional a fost depus pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice!
CARAŞ-SEVERIN – Asta a subliniat preşedintele Consiliului Judeţean, cerându-i şefului ISU Semenic să facă o solicitare pentru ca în Caraş-Severin să nu se întâmple o tragedie ca la Constanţa!
CARAŞ-SEVERIN – Sistemul judiciar a funcţionat, şi anul trecut, cu mai puţini judecători decât avea nevoie, la Reşiţa, spre exemplu, doar jumătate din posturi fiind ocupate!
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița joacă vineri, 26 februarie, de la ora 13:45, cu AHC Dobrogea Sud, în sala Rapid!
CARANSEBEȘ – Forfotă azi la vechea de uzină de apă a Caransebeșului din zona Balta Sărată, unde Poliția a fost chemată pentru că niște muncitori de la AquaCaraș ar fi tăiat țevile!
CARAȘ-SEVERIN – Asta susțin liberalii cărășeni după articolul Caon care prezenta amendamentele depuse de senatorul PSD la bugetul național!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 27 februarie, de la ora 11:00, pe stadionul „Mircea Chivu”, partida cu Dunărea Călărași, programată în etapa a XVII-a Ligii 2!
REŞIŢA – Cele două bastioane ale sărăciei din Mociur au fost din nou în vizorul aleşilor reşiţenilor, care au ajustat banii necesari investiţiei. În vreme ce unul e gata de demolare, celălalt e pregătit pentru reabilitare şi chiar modernizare!
CARANSEBEŞ – Teatrul de Vest Reşiţa a suspendat spectacolul „Soare pentru doi“ de Pierre Sauvil, programat pentru joi, 25 februarie 2021, la Casa de Cultură „George Suru“ din Caransebeş, din cauza unor probleme de sănătate ale actorului Florin Ruicu!
REȘIȚA – Combinatul siderurgic a atins marţi, 23 februarie 2021, o producţie de 3,5 milioane de tone pe maşina de turnare continuă, instalată în 2007!





