Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii cărășeni, în colaborare cu specialiști silvici, au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 12.000 de lei și au confiscat peste 300 de metri cubi de material lemnos, având o valoare estimată undeva la peste 200.000 de lei, în urma acțiunilor pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, desfășurate în județ!

REȘIȚA – Alina Stancovici, cadru didactic universitar, a obţinut nota 8,65 la concursul pentru ocuparea funcţiei de manager al Spitalului Judeţean. Noul manager spune că managementul se face împreună cu oamenii. Stancovici a fost singura care şi-a depus dosarul la concurs şi va ocupa oficial funcția de conducere la mijlocul acestei luni, având în vedere că lui Waldemar Murgu îi expiră contractul în 15 martie.

Caraş-Severin, Romania













Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut vineri, 26 februarie, scorul de 17-37 (6-19), partida cu AHC Dobrogea Sud, într-un meci din etapa a XVIII-a a Ligii Zimbrilor. După această etapă, Reșița a rămas penultima în clasament, cu doar 6 puncte în 17 partide. Dobrogea Sud a acumulat 42 de puncte și este momentan pe locul 2 în Liga Națională!