SLATINA-TIMIŞ – Primarul comunei, Gheorghe Roma, ne-a spus că, în acest an, principala prioritate a administraţiei locale este să finalizeze…
CARAŞ-SEVERIN – Inspectoratul Şcolar a revenit asupra deciziei reducerii claselor de liceu în viitorul an şcolar!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre persoane fizice – altele decât salariații sau asimilați ai acestora – care au astfel de contracte încheiate cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, pentru concedii și indemnizații medicale!
REŞIŢA – Din păcate, porecla reşiţeanului care s-a stins în urma unei altercaţii produse pe Calea Caransebeşului i-a fost predestinată!
REŞIŢA – Pentru acest rezultat plin de speranţă, prefectul Cristian Gâfu mulţumeşte tuturor instituţiilor pentru eforturile conjugate în acest scop, precum şi cetăţenilor din judeţ! Din păcate, azi a mai fost, totuși, semnalat un caz, al unui motociclist din Armeniș!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Proiectele europene au început, de anul trecut, să facă viața mai ușoară pompierilor militari, cu un microbuz, trei autospeciale și două containere!
CARAȘ-SEVERIN – Senatorul social-democrat cărășean spune că PSD a stabilit un calendar al dezbaterilor și consultărilor cu factorii din educație!
REȘIȚA – Oamenii legii au trecut sâmbătă pragul a patru societăți comerciale, verificările soldându-se cu 4 dosare penale, cea mai mare captură cantitate de haine presupuse contrafăcute, care erau scoase la vânzare, fiind ridicată dintr-o piață!
CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele Consiliului Judeţean a răspuns mai multor acuzaţii aduse de fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Ionuţ Popovici, vizavi de anumite demersuri administrative, precizând că „dezinformarea şi obsesia faţă de numele Dunca arată panică“!
CARANSEBEŞ – Pompierii militari din Caransebeș au intervenit, azi-noapte, în jurul orei 2.00, pentru stingere unui incendiu izbucnit la o gospodărie din municipiu, situată în cartierul Pipirig!
CARAŞ-SEVERIN – Începând de miercuri, elevii se întorc la şcoală, după vacanţa prelungită de primăvară. Scenariile după care se va reveni la cursuri pentru data de 5 mai, respectiv 10 mai, în cazul claselor teminale, au fost modificate, luându-se în calcul doar limita ratei de infectare de 1 la mie!
BĂUŢAR – Romeo Răduţă susţine că dacă firma care lucrează la reţeaua de alimentare cu apă nu se apucă de treabă, se va ajunge la rezilierea contractului!
CARAŞ-SEVERIN – Salvatorii cărăşeni au intervenit, încă de dimineaţă, la câteva accidente rutiere. Unul dintre ele, în care au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane, a avut loc în jurul orei 9.00, pe DN 58, la intrarea în municipiul Caransebeș, unul dintre vehicule răsturnându-se pe carosabil!
REŞIŢA – Este suma totală pusă la bătaie de aleşii reşiţenilor pentru proiecte venite din partea comunităţii locale, pe tema aniversării din 3 iulie, a celor 250 de ani de foc nestins!
VĂLIUG – Iar apoi a urmat amenda pentru administratorul unei locații în aer liber de pe malul lacului, unde mai mulți tineri s-au filmat, dansând și uitând de pandemie și de măsurile de protecție impuse. Nu vor scăpa nici petrecăreții!
MĂURENI – Primarul comunei Măureni a fost recent la Compania Națională de Investiții, pentru a afla cum poate obține finanțări pentru numeroasele proiecte pe care le are pentru locuitorii din Măureni!
CARANSEBEȘ – Asta le-a cerut primarul Felix Borcean aleșilor locali de la PNL și USR Plus, care au propus amendamente la buget, unele chiar aprobate. Edilul e de părere că e bine când consilierii vin cu amendamente, doar că acestea trebuie gândite din timp, pentru a nu da peste cap modul în care conducerea municipalității a gândit bugetul pe 2021!
REŞIŢA – Dacă temperaturile tot urcă, municipalitatea reşiţeană are grijă să pună pe străduţele urbei arbori care să domolească dogoarea verii ce urmează. S-a început cu replantarea, care se face în zonele unde au fost încheiate recent lucrări edilitare, pentru care a fost necesară scoaterea copacilor!
