Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Majoritatea fotbaliștilor de la CSM Reșița își încheie contractele la data de 30 iunie, iar președintele Bobar este optimist că aceștia vor evolua în Valea Domanului și din sezonul viitor!

„Momentan clubul este susținut în proporție de 95% de Primăria Reșița. Jucătorii au fost o lună și jumătate în șomaj tehnic, iar din 15 mai le-am promis fotbaliștilor că acest șomaj se va încheia, indiferent de ce se va întâmpla cu campionatul. Ei ne-au înțeles, iar acum și noi trebuie să-i înțelegem și să le plătim contractele până la data de 30 iunie. Pot spune că n-am avut probleme cu jucătorii, au dovedit caracter și vrem să continuăm cu majoritatea dintre ei. Am purtat discuții cu câțiva fotbaliști, iar săptămâna viitoare pot da un răspuns concret. Avem condiții destul de bune la club și majoritatea jucătorilor vor să continue. De asemenea, de săptămâna viitoare vom începe lucrările pentru schimbarea gazonului. Vreau să mai spun faptul că avem o medie bună în ceea ce privește numărul de spectatori care vin la meciurile noastre. În Liga 2 cred că suntem în primele patru echipe la numărul de spectatori din tribune și sunt de părere că fotbalul cu porțile închise nu-și avea rostul. Sunt un pic subiectiv, dar cred că decizia înghețării campionatului este cea mai bună. În câteva luni de zile am reușit să formăm la Reșița un grup puternic. Am avut o discuție mai lungă cu Dorinel Munteanu, deoarece și lui îi expiră contractul la 30 iunie. După pregătirea de iarnă a reușit să pună echipa pe picioare, lucru care s-a putut vedea și la ultimul meci al nostru, cel cu Rapid, când am reușit să câștigăm. Îmi doresc să avem continuitate și vom încerca să ne înțelegem. Dorinel are un staff destul de mare, cum este și normal de altfel, dar trebuie să avem în vedere și bugetul pe care-l vom avea la dispoziție. Vrem să începem munca pentru sezonul următor împreună. De asemenea, Munteanu vrea să-și păstreze nucleul de jucători pe care i-a adus în iarnă, a declarat Cristi Bobar, președintele CSM Reșița.

JCS- Ștefan Moraru