Roma vrea gaz pentru Slatina Timiş, dar şi să finalizeze proiectele începute! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

SLATINA-TIMIŞ – Primarul comunei, Gheorghe Roma, ne-a spus că, în acest an, principala prioritate a administraţiei locale este să finalizeze proiectele aflate în derulare și implementare, finanţate din fonduri europene și guvernamentale!

„Este vorba despre modernizare drum comunal și străzi în localitatea Ilova, alimentare cu apă Ilova, alimentare cu apă și canalizare menajeră Sadova Nouă, reabilitare stație de epurare Slatina-Timiș şi înființare centru social de zi pentru persoane vârstnice Slatina-Timiș. De asemenea, așteptăm semnarea a două contracte pentru Școala Gimnazială Slatina-Timiș, proiecte depuse în toamna anului trecut, referitoare la dotarea unităților de învățământ și îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii IT, precum şi lansarea noilor programe de finanțare cu fonduri europene pe noul exercițiu financiar 2021-2027, pentru a putea depune proiectele necesare dezvoltării comunității noastre. Unele din aceste proiecte le avem deja întocmite și gata de depunere și aș vrea să amintim aici unul dintre ele, poate cel mai important, şi anume înființarea serviciului de distribuție a gazelor naturale cu rețele inteligente în comunele Slatina-Timiș și Armeniș”, a spus Gheorghe Roma.

În ultima vreme, mai exact începând cu luna martie, primăria le oferă cetățenilor comunei Slatina-Timiș posibilitatea de a-şi plăti online taxele, impozitele, chiriile, amenzile sau alte diverse plăți, într-un mod simplu și ușor, prin intermediul platformei CITY on Slatina-Timiș.

Având în vedere posibilitatea de vaccinare anticovid, fără programare prealabilă, edilul a lansat un apel cetățenilor din comuna Slatina-Timiș și celor din localitățile învecinate, persoane care încă nu s-au vaccinat, să vină la Centrul medical din Slatina-Timiș pentru vaccinare, deoarece aceasta rămâne singura modalitate prin care pandemia poate fi învinsă și prin care este posibilă revenirea cât mai rapidă la normalitate.

JCS-Gabi Berger