Bradu, calul de 10 mii de euro şi 1000 de kg, frumuseţea din Zerveşti! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Eleganţă. Frumuseţe. Forţă. Energie. Teamă. Admiraţie. Sau, toate la un loc, mai simplu denumite, Expoziţia naţională de cai de rasă de la Caransebeş, care s-a desfăşurat la fostul târg de vite al oraşului!

Au fost prezenţi aproximativ 80 de cai din mai multe zone ale ţării, de diferite rase, acţiunea, aflată la prima ediţie, fiind organizată de Primăria Caransebeș şi Casa de Cultură „George Suru”, în colaborare cu Asociaţia de Cultură şi Dezvoltare a Rromilor din Pipirig. La deschidere au fost prezenţi primarul Felix Borcean şi administratorul public Florin Bogdea, care au discutat cu crescătorii de cai şi au admirat exemplarele, unele efectiv superbe, care au participat la cele trei probe – dresaj, tracţiune şi frumuseţe.

„Am vrut să arătăm şi o altă parte frumoasă a Caransebeşului, aceea a animalelor pe care le creştem aici, de aceea am organizat această expoziţie, tocmai ca ele să fie văzute. Avem aici cai de rasă Frizian, Sânge-rece unguresc, Lipiţan, Ardenez, şi toţi au obţinut diplome la concursurile la care au participat. Ne-au onorat invitaţia crescători din Arad, Haţeg, Deva, Timişoara, Craiova, Târgu Jiu, Lugoj şi din satele din jurul Caransebeşului. Azi, aici, nu se vinde nici un cal, este o prezentare şi atâta tot”, a spus Coriolan Hudasco, zis Covaci, coordonatorul Asociaţiei de Cultură şi Dezvoltare a Rromilor din Pipirig.

Despre rasa Frizian, una dintre cele mai vechi din lume, am aflat că provine din Olanda, caii sunt o încântare pentru ochi, pentru pasul lor maiestuos ei fiind folosiţi doar la trăsuri.

Un cal masiv, numai muşchi, cu coamă bogată şi ciucuri roşii la urechi, atrage toate privirile. E un Ardenez care pare aproape imposibil de strunit de tânărul său proprietar.

„Îl cheamă Bradu, are 1.000 kg şi e în vârstă de şapte ani. Îl folosesc la pădure, la tras lemne, şi mai am un mânz de doi ani, din aceeaşi rasă Ardenez. Valoarea de piaţă a lui Bradu este de 10.000 de euro”, ne-a spus tânărul din Zerveşti.

De la crescătorul de cai venit de la Craiova am aflat că unele exemplare de Frizian prezente la Caransebeş pot să ajungă chiar şi la 20.000 de euro.

„În data de 8 aprilie, fiind Ziua Internaţională a Rromilor, la cererea lor, am convenit să facem o expoziţie de cai de rasă la Caransebeş, pentru promovarea dragostei de a creşte aceste animale. Neîndeplinind, la data respectivă, condiţiile impuse de comisia de avizare, datorită ratei mari de infectare cu virusul SARS-CoV-2, a rămas ca evenimentul să aibă loc la o dată ulterioară, când restricţiile vor fi mai relaxate, şi iată că am făcut expoziţia acum. Deşi organizarea a fost timidă, şi pe noi ne-a surprins numărul mare de participanţi”, a spus Ioan Cojocariu, managerul Casei de Cultură.

De asemenea, a mai spus Ioan Cojocariu, după această experienţă şi-ar dori să permanentizeze această acţiune, cu o frecvenţă lunară sau trimestrială.

Toţi cei prezenţi cu cai la expoziţie au primit diplome de participare, organizatorii oferind şi un număr de cinci cupe pentru cele mai frumoase şi mai bine dresate exemplare.

JCS-Gabi Berger