CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii cărășeni au constatat comiterea mai multor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice!
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița au câștigat sâmbătă, 16 septembrie, scor 44-30 (24-16) împotriva echipei CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu, în etapa I a Diviziei A! Jucătorii pregătiți de Marius Bahan au reușit să marcheze peste 40 de goluri, iar datorită golaverajului superior ocupă primul loc în Seria A. Victorii au mai obținut Odorheiul Secuiesc, CSM Făgăraș și CS Universitatea Craiova!
CARAŞ-SEVERIN – TRANZGAZ evaluează, în prezent, singura ofertă vizând construcţia conductei cu o capacitate de transport de 394 milioane metru cubi pe an!
CICLOVA ROMÂNĂ – Asta datorită proiectelor care se află în diferite stadii de implementare, la unele lucrările fiind recepţionate, la altele mai fiind necesare doar câteva formalităţi!
REŞIŢA – Deşi Inspectoratul Şcolar Judeţean a decis să mai ajusteze planul de şcolarizare cu încă o clasă, din trei…
REȘIȚA – Chiar dacă reunirea echipei este programată pe 8 februarie, antrenorul Daniel Amariei își face griji din cauza numărului mare de fete accidentate din lot. Până în acest moment clubul reșițean nu a făcut niciun transfer, dar antrenorul echipei speră să aducă cel puțin trei fete noi pentru partea a doua a sezonului!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
VEST – Joi, 14 septembrie 2023, ora 13, la Bastionul Theresia, din Timișoara, va avea loc vernisajul expoziției permanente „Spaţiile Silviu Oravitzan”, manifestare cu profunde semnificații, înscrisă în calendarul anului „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii”!
CARAŞ-SEVERIN – În măsura în care reflectă o situaţie şcolară de invidiat, l-am putea găsi în curând pe reţelele de socializare!
CIUDANOVIȚA – Introducerea canalizării și reabilitarea energetică a școlii, proiectele de la Ciudanovița!
CARAȘ-SEVERIN – Este avertizarea meteorologilor pentru județul nostru, valabilă până duminică la ora 12!
CARAȘ-SEVERIN – Crăciunul, venind din vremurile magilor, bate din nou la porţile Timpurilor noastre, cu lumină în suflet şi dragoste, cu bucurii curate, bune ca şi cozonacul, limpezi ca şi apa, dulci ca şi Clipa cea de Taină.
CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puțin de șapte oferte a primit CFR SA la licitația pentru modernizarea tronsonului Caransebeș-Timișoara Est. Compania de căi ferate pune la bătaie 640 milioane de euro pentru proiectarea și execuția lucrărilor!
CARAȘ-SEVERIN – Încă de dimineață au pornit polițiștii cărășeni să împartă daruri celor mici, într-o caravană a faptelor bune!
CARANSEBEȘ – Unda verde a fost primită chiar de la șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, prezent pe Aeroportul Caransebeș alături de senatorul Marcel Vela, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, prefectul Cristian Gâfu, primarul Caransebeșului, Felix Borcean, șeful IGAV, generalul Cătălin Dache și alte oficialități și cadre militare!
FOROTIC – Zilele trecute, în ultima şedinţă din acest an, consilierii locali din comuna Forotic au dezbătut mai multe proiecte importante pentru locuitorii acestei localităţi, discuţiile purtate fiind şi despre proiectele pentru 2022!
REȘIȚA – Primăria Reșița mărește cu 300% sau 500% impozitele pe imobilele lăsate de izbeliște!
CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii cărășeni i-au informat pe șoferi cu privire la riscurile producerii accidentelor de circulație!
REŞIŢA – Ne referim la Colegiul Național „Diaconovici Tietz”, una dintre multele unități de învățământ din Reșița supuse reabilitării și modernizării!
CARAȘ-SEVERIN – De acum e sigur! Drumul de mare viteză Craiova – Lugoj, din care peste 100 km trec prin Caraș-Severin, va avea studiu de fezabilitate destinat construcției!
