DALBOȘEȚ – Primăria comunei de pe Valea Almăjului le-a dăruit celor 120 de elevi ai şcolii din localitate cadouri de…
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă temperaturile încep să se domolească treptat, incendiile de vegetație uscată își fac din nou loc în peisaj. Nu mai puțin de 14 intervenții au bifat pompierii cărășeni în cursul zilei de 7 septembrie, pe listă figurând și două incendii de vegetație!
BĂILE HERCULANE – Lucrurile merg în direcţia bună în staţiunea de pe Valea Cernei. Mai multe obiective turistice au fost reabilitate de administraţia locală, printre care şi fântâna lui Hercules din centrul staţiunii!
CARAŞ-SEVERIN – Un exerciţiu al poliţiştilor de frontieră europeni se derulează, timp de un an, în zona noastră, cei 33 fiind detaşaţi pentru combaterea migraţiei prin graniţa terestră cu Serbia!
BOCŞA – Asta este concluzia edilului Emanuel Dănilă, fiindcă în următorii doi ani se va lucra la proiectele în derulare…
CARAŞ-SEVERIN – Este vorba despre un container pentru suport logistic, cu multiple utilizări, în funcţie de necesităţile de la faţa locului!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Mai mulți piloți reșițeni au concurat la etapa V-a din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă 2023 – Trofeul Straja!
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană a declanșat procedurile pentru exproprierea terenurilor necesare refacerii, reabilitării și modernizării drumului Prislop-Semenic (DJ 582E)!
CARAŞ-SEVERIN – În municipiul Reşiţa, oraşele Anina, Bocşa, Moldova Nouă şi jumătate dintre comunele judeţului!
ADVERTORIAL. Pentru Smithfield România, cuvântul bun nu se referă doar la produsele din carne. Acest concept se regăsește în tot ceea ce compania oferă: locuri de muncă sigure, grijă față de animalele din ferme, administrarea mediului înconjurător și sprijinirea comunitățile din care face parte. Compania produce mai mult decât Hrană bună. În mod responsabil. Face o diferență semnificativă!
BERZOVIA – Acesta este suspectat că ar fi deținut, fără drept, 30 de kilograme de articole pirotehnice!
MOLDOVA NOUĂ – Iar românii nu mai pun furca pe ei, ci doar îi lasă cu ochii la… cuprul de la Moldova Nouă! „Cutumele statului român”, în opinia primarului Ion Chisăliță!
CARAȘ-SEVERIN – Guvernul a atribuit acești bani unui număr de 74 de unități administrativ-teritoriale din Caraș-Severin!
GÂRNIC – Unul dintre obiectivele aflate în lucru îl reprezintă alimentarea cu apă a localităților Gârnic și Padina Matei. Este vorba despre un proiect finanțat prin PNDL 2, respectiv o extindere a acestuia finanțată din bugetul local!
REȘIȚA – În urmă cu puțin timp pe pasajul din Muncitoresc, în apropiere de ISU Semenic, a avut loc un accident de circulație. Din cauza condițiilor de pe carosabil și a neatenției la volan, două mașini s-au izbit violent, una ajungând în stâlp!
CARANSEBEŞ – Primăria Caransebeş a fost ocolită din nou de rectificarea bugetară a Guvernului României, fiind una dintre cele două primării din judeţ care au primit 0 lei acum la final de an. Primarul Felix Borcean consideră că vicepremierul Sorin Grindeanu nu cunoaşte situaţia!
CARAȘ-SEVERIN – ACS Mundo Reșița a reușit să aibă filiale în mai multe orașe din județ, iar în acest moment clubul se poate lăuda cu un număr de 170 de copii!
MOLDOVA NOUĂ – Navele care ar vrea să acosteze la Moldova Nouă pot primi cel mult un „loc de parcare” pe malul Dunării!
CARANSEBEȘ – Asta le solicită primarul Felix Borcean aleșilor locali, pentru a nu se mai ajunge în situația din primăvara acestui an, când consilierii au intervenit cu amendamente după ce bugetul fusese deja creionat!
