Caraş-Severin, Romania

GÂRNIC – Unul dintre obiectivele aflate în lucru îl reprezintă alimentarea cu apă a localităților Gârnic și Padina Matei. Este vorba despre un proiect finanțat prin PNDL 2, respectiv o extindere a acestuia finanțată din bugetul local!

Primarul Nicolae Tismănariu vorbește despre lucrările aflate în derulare și despre alte obiective aflate în vizor pentru perioada următoare. Printre ele, drumurile și siguranța localnicilor pe timp de iarnă.

La Gârnic, lucrările au demarat încă din anul 2020, fiind vorba despre un proiect în valoare de 3,8 milioane lei, finanțat prin PNDL 2. Conform primarului Nicolae Tismănariu, s-a lucrat atâta timp cât vremea a permis-o, stadiul actual al lucrărilor fiind de 80%. Edilul estimează că rețeaua de 10,2 km, care va deservi 260 de gospodării, ar putea fi gata până în toamna lui 2022.

În ultimii ani, în perioadele secetoase, sătenii din Padina Matei s-au confruntat cu problema insuficienței apei. De aceea, alimentarea cu apă din centrul de comună va fi extinsă spre această localitate grație unei investiții în valoare de 1,5 milioane lei, finanțată din bugetul local. „Zilele acestea, vom achiziționa 3.500 de metri de conductă și un bazin de 20.000 de litri. Anul viitor ne apucăm de lucru. În perioadele de deficit de apă, vrem să-l acoperim din rețeaua de la Gârnic”, aflăm de la primarul Tismănariu. În Padina Matei se dorește și introducerea rețelei de canalizare, dotată cu stație de epurare. În acest sens, pe Programul „Anghel Saligny” a fost depus un proiect în valoare de 2,5 milioane de euro, la care primăria așteaptă răspuns de la București.

În vizorul primăriei se află și drumurile comunei. În prezent, grație unui proiect în valoare de 1 milion de euro finanțat prin AFIR, sunt în lucru mai multe porțiuni de drumuri din Gârnic și Padina Matei, în lungime totală de 5,6 km. Stadiul lucrărilor este de 70%, întrerupte de iarnă însă urmând a fi reluate la primăvară. Un alt proiect, în valoare tot de 1 milion de euro, a fost depus recent pe Programul „Anghel Saligny” în vederea asfaltării ultimilor 3,5 km de drumuri din comună care, până acum, nu au putut fi cuprinși pe fonduri europene. De asemenea, se așteaptă răspunsul de la București.

Cum însă, în comună, zăpada a venit deja, primăria a achiziționat un utilaj de împrăștiere a materialului antiderapant și a camionetei necesare acestei activități. Primăria a plătit suma de 40.000 de lei din bugetul local. În concluzie, la Gârnic e așteptată primăvara pentru a putea continua lucrările la proiectele importante pentru comună.

JCS-Ionel Ivașcu