CARANSEBEȘ – Atleta din Caransebeș a câștigat cursa de 21 de km, iar pentru ea urmează Campionatul European de cros,…
CARAȘ-SEVERIN – Este declarația pe care o face deputatul Silviu Hurduzeu, care a precizat că este vorba despre finanțări pentru tehnologie modernă și înalt randament!
CARAŞ-SEVERIN – Dacă în mediul urban, cu precădere în municipiul reşedinţă de judeţ, Reşiţa, putem cădea de acord că natura s-a cam întrecut cu gluma, apa nefiind bună nici în pantofi, nici în motoarele autoturismelor şi nici în tramvaiele cu podea joasă, în mediul rural lucrurile stau puţin diferit!
CARAŞ-SEVERIN – Dacă în 2013 aveam aproape 3.000 de zilieri, „bunele măsuri“ luate în domeniu i-au redus, în vara trecută, la 519. Acum, la final de an pandemic, mai avem 52…
REȘIȚA – Odată cu alegerile parlamentare de acum câteva zile, naţia asta oropsită a descoperit ce-şi doreşte tot săracul, adică……
REŞIŢA – Comisarii de la Protecţia Consumatorilor i-au ars cu amenzi şi sancţiuni pe cei care nu au respectat normele legale la comercializarea pâinii şi a produselor de patiserie!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Apele au intrat în mai multe garaje dintr-un bloc de pe strada Făgărașului. Codul roșu emis pentru această după-amiază, vizează în județul nostru: Reșița, Bocșa, Berzovia, Doclin, Târnova, Ramna, Ezeriș, Ocna de Fier!
REȘIȚA – Perechile Marius Pădurean – Adelina Stanciu şi Bogdan Kostner – Andreea Dumitru au fost premiate de către Direcția Județeană de Sport Caraș-Severin pentru rezultatele deosebite obținute!
CARAŞ-SEVERIN – Însă serviciile de îngrijire la domiciliu destinate persoanelor vârstnice şi dependente din judeţ sunt slab dezvoltate!
REȘIȚA – Luni, 25 octombrie, se împlinesc 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României, rege al țării în perioadele 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947!
CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca, nu ascunde faptul că la turism suntem rămaşi în urmă, însă consideră că e mai bine aşa decât să lăsăm haosul construcţiilor să îşi bată joc de ceea ce avem natural şi frumos!
CARAŞ-SEVERIN – Senatorul cărăşean consideră că orice guvern va fi instalat, trebuie să asigure tranziția peste perioada grea de acum până la primăvară, când trebuie declanșate alegerile anticipate!
CARAŞ-SEVERIN – Până în prezent, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ a autorizat patru clădiri de învăţământ şi au fost emise 11 avize de securitate la incendiu pentru unităţile şcolare.
CARANSEBEŞ – Institutul de credit „Noua Cassă de Păstrare din Caransebeș” și-a construit frumosul sediu în Piața Mică a orașului, între 1909 și 1910!
CARANSEBEȘ – Elevii lui Boșco Vișatovici au câștigat pe Municipalul din Caransebeș cu 3-1 și își consolidează poziția a patra în clasamentul seriei a VII-a a Ligii 3, în timp ce tinerii lui Arbănaș nu reușesc să întrerupă seria neagră, ajungând la al patrulea insucces consecutiv!
REȘIȚA – CSM Reșița a remizat sâmbătă, 23 octombrie, scor 1-1, în partida de pe teren propriu, împotriva formației CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, în etapa a IX-a a Ligii 3, Seria a VII-a!
MEHADIA – Incendiul s-a produs în această după amiază, în jurul orei 17, fiind nevoie de intervenția pompierilor din Caransebeș și Orșova!
CARANSEBEȘ – Angajat la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, polițistul a fost prins în flagrant pe când primea bani de la liderul clanului lugojean Căldăraș ca să-l ajute să iasă din țară ilegal, după ce acesta urma să ispășească o pedeapsă de 10 ani de închisoare pentru o tentativă de omor!
REŞIŢA – Edilul spune că aceştia văd lucrurile dintr-o altă perspectivă şi că în administraţia locală aceştia pot construi cu rezultate fantastice!





