Regele Mihai I, omagiat la Reșița cu prilejul Centenarului nașterii sale - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Luni, 25 octombrie, se împlinesc 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României, rege al țării în perioadele 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947!

Regele Mihai I al României s-a născut la 25 octombrie 1921 la Sinaia și a trecut în eternitate în localitatea Aubonne din Elveția, în 5 decembrie 2017, fiind înmormântat, în 16 decembrie 2017, în noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeș, actuala necropolă regală a României.

Regele Mihai a vizitat de mai multe ori de-a lungul vieții sale Banatul Montan, în prima parte a vieții (purtând titlul de Mare Voevod), însoțindu-l pe tatăl său, Regele Carol al II-lea, în perioada 2 – 3 iunie 1933, la Băile Herculane, Bozovici, Oravița și Răcășdia, dar și după reîntoarcerea sa în țară, după căderea regimului comunist. Astfel, Regele Mihai, împreună cu Regina Ana, a vizitat, în data de 20 noiembrie 1998, Reșița, după care cei doi s-au deplasat la Gărâna, următoarea vizită petrecându-se în data de 31 decembrie 2008, la Caransebeș.

Trebuie reamintit faptul că anul acesta, în 23 iulie 2021, în apropierea Vilei Klaus, locul unde Regele Mihai a urmat cursuri școlare, a fost dezvelită o bornă specială de pe Via Transilvanica, sculptată cu imaginea sa.

Vila Klaus a fost folosită și ca imagine pentru plicul filatelic ocazional realizat de Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin împreună cu Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița, marcând astfel centenarul nașterii Regelui Mihai I al României. În data de 25 octombrie, ziua de naștere a Regelui Mihai I al României, întreaga corespondența care pleacă prin Oficiul Poștal Reșița 1 este obliterată cu o ștampilă ocazională dedicată acestui eveniment, aprobată de Poșta Română prin Federația Filatelică Română.

Totodată, astăzi, 25 octombrie, între orele 16.30 și 18 se poate viziona o miniexpoziție filatelică la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din municipiul Reșița, dedicată Regelui Mihai I al României, vizită care se poate realiza prin programare și respectându-se normele sanitare în vigoare: dezinfectare la intrare, purtarea măștii și prezentarea unui certificat verde de vaccinare.

JCS-L.A.