REȘIȚA – Ediția I a Memorialului „Valentin Boșca” la fotbal va avea loc sâmbătă, 18 decembrie, pe terenul sintetic din…
CARAȘ-SEVERIN – Despre asta este vorba, potrivit senatorului Ion Mocioalcă, în Programul Național de Sprijin al Industriei Alimentare – Investalim!
REŞIŢA – Constantin Lucaci s-a născut pe 7 iulie 1923 la Bocşa şi a pus România pe scena lumii. Sub cupola Bibliotecii Germane „Alexander Tietz”, oamenii de cultură din judeţ l-au omagiat vineri pe maestrul ale cărui lucrări sunt expuse inclusiv la Vatican, realizator a nouă fântâni cinetice în România, laureat al premiului Herder şi prezent de două ori la bienala de la Viena, adevărată elită a elitelor, unde un artist are dreptul să fie prezent o singură dată!
CARAŞ-SEVERIN – Nu mai puţin de 26 de permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării, iar 18 certificate de înmatriculare au fost retrase, în acest weekend, de poliţiştii rutieri cărăşeni!
MOLDOVA NOUĂ – Patru persoane cu vârsta cuprinsă între 16 şi 37 de ani au fost surprinse la furat de…
CARAŞ-SEVERIN – Asta susţine deputatul PSD Marius Damian, care consideră că bugetul propus de Guvern este bazat pe o minciună!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Iar contorul amenzilor contravenționale a ajuns la 31.000 de lei, în urma unor acțiuni și controale silvice, derulate timp de 8 zile, în Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Mai multe drumuri din județ sunt în vizorul lui Romeo Dunca. Decizia se ia luna aceasta. Mai exact, în ședința din luna iulie a Consiliului Județean (CJ), până la momentul căreia se speră că guvernul va face împărțeala!
REŞIŢA – Aproape 65 de mii de euro va primi proprietarul unui teren aflat pe coridorul lucrărilor!
CARANSEBEȘ – Acesta este suspectat că ar fi încercat să vândă, fără drept, 1.600 de articole pirotehnice!
CARAȘ-SEVERIN – Raportul de activitate al Inspectoratului de Poliție Judeţean Caraş-Severin (IPJ), prezentat recent de comisar-şef de poliţie Ciprian Ioan Terciu, s-a referit la acțiunile organizate în comun cu alte instituții cu atribuții pe linia siguranței rutiere!
CIUDANOVIȚA – Lucrările de reabilitare totală la Primăria Ciudanovița sunt în plină desfășurare. Conform primarului Constantin Nebunu, este vorba despre un proiect în valoare de 1,8 milioane de lei, finanțat prin PNDL 2!
BĂILE HERCULANE – Din fonduri guvernamentale, pe râul Cerna se vor realiza lucrări de sistematizare, lucrări care nu au mai fost făcute de pe vremea Imperiului Habsburgic! Şi nu e totul! Toate monumentele istorice din centrul vechi vor fi puse în siguranţă!
CARAȘ-SEVERIN – Direcția Silvică a scos la licitație pe SICAP achiziționarea de pistoale letale cu glonț pentru paza fondului forestier și autoapărare, cu muniția și tocurile pentru centură compatibile cu modelul de pistol!
CARAŞ-SEVERIN – Având în vedere veniturile proprii limitate ale unităților administrativ-teritoriale, acestea fiind în imposibilitate de a-și asigura buna funcționare, Guvernul a alocat, din Fondul de rezervă bugetară, bani şi judeţului Caraş-Severin, mai exact Consiliului Judeţean şi Primăriei Reşiţa!
REȘIȚA – Am descris astfel cea de-a cincea carte a lui Jenică Munteanu. Intitulată „Dragoste și revoluție”, aceasta a apărut recent, fiind dedicată împlinirii a 250 de ani de foc nestins la Reșița!
REȘIȚA – Pacienții care plătesc o parte din costurile actului medical își pot primi banii înapoi. Mulți oameni nu știu asta și n-am știut nici noi până nu am aflat de la cititorul nostru Wolfgang Ehrmann, care ne-a vizitat recent la redacție!
CARAȘ-SEVERIN – Raportat la perioada de referință a anului precedent, acest număr se află într-o scădere consistentă!
ANINA – Colinde de Crăciun, bucurie și zâmbete de copii au fost dăruite polițiștilor în luna cadourilor!





