REȘIȚA – Tinerii reșițeni înzestrați cu talent pot învăța muzică, gratuit, chiar de la finalistul Românii au Talent, Dean Bowman.…
REȘIȚA – Cartea lui Nicolae Sârbu, pledoarie față de locul unde a trăit și s-a format ca jurnalist! Un volum lansat la sediul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, apoi prezentat în cadrul premiilor revistei „Reșița literară”, pentru ca, în prag de sărbători, acesta să fie prezentat în cadrul dezbaterii despre viața spirituală a orașului, găzduită de Centrul UBB!
REȘIȚA – Complexul Municipal de Sport şi Sănătate „Ioan Schuster” a finalizat cu succes un nou proiect!
ANINA – O faptă reprobabilă a unui cetăţean din Anina a stârnit oprobriul comunităţii din fostul oraş minier. Fapta s-a petrecut zilele trecute, fiind vorba despre furtul unor bucăţi de pavaj de pe domeniul public, pe strada Celnic, unde se efectuau încă lucrări!
BĂILE HERCULANE – În această dimineaţă, prin 112, a fost raportată căderea unui copac pe firele de curent, în staţiunea…
CARAŞ-SEVERIN – În opinia lui Ludovic Orban, da, „se poate regăsi întru-un viitor guvern, pentru că am făcut echipă foarte bună şi se bucură de o încredere mare la nivel naţional“!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – În cadrul proiectului de modernizare a străzilor în vederea creșterii accesibilității spre și dinspre cartier, sunt în execuție lucrările de reabilitare a drumurilor de acces rutier spre această zonă. Conform primăriei, contractul „sare” puțin peste 3 milioane de lei, iar drumul de 1.609 metri este defalcat pe cinci segmente!
CARANSEBEȘ – Afectați după ce Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu l-au anunțat pe Felix Borcean candidat la alegerile de anul viitor, patru aleși locali ai PSD au demonstrat ieri ceea ce multă lume știa deja. Că sunt în tabăra viceprimarului Pasere, care își dorește funcția de primar din partea PSD (chiar dacă acum este la PRO România) în ciuda celor spuse de cei doi lideri marcanți ai social-democraților!
REȘIȚA – Săptămâna aceasta, pe scena reșițeană vor fi jucate trei spectacole cu acces gratuit. Este vorba despre premiera spectacolului „Art & kraft & rock’n roll” în regia lui Radu Dinulescu, programat mâine de la ora 11, spectacolul pentru copii „Lampio și grăuntele de lumină”, jucat joi, de la ora 10 și comedia „Aterizează stewardesele”, programată vineri, de la ora 19!
BERZOVIA – La Gherteniș s-au reluat lucrările la rețeaua începută în 2018, care a ajuns să coste aproape dublu!
CARAŞ-SEVERIN – Prima veste bună vizavi de modernizarea acestui obiectiv important o dă senatorul Marcel Vela, care spune că „în curând, fostul sanatoriu Marila din Caraș-Severin va prinde viață și va deveni un punct extrem de important pe harta României“!
CARAȘ-SEVERIN – Așa cum promitea, șeful județului a vrut să constate cu propriile-i simțuri felul în care s-a reabilitat tronsonul de drum județean Prislop-Semenic, în urma solicitării de recepție, făcută de constructorul Axela!
CARAŞ-SEVERIN – O imagine cu primul exemplar de zimbru adus în sălbăticia pădurilor din Munţii Ţarcu a fost surprinsă zilele trecute, de rangerii de la WeWilder. Guni este sănătoasă, puternică şi spectaculoasă!
CARANSEBEȘ – CFR SA a anunțat câștigătorii licitației pentru modernizarea liniei Caransebeș-Lugoj. E vorba de Asocierea WEBUILD SPA (fosta ASTALDI) – SALCEF SPA, care va primi aproape 1,36 miliarde de lei fără TVA, adică aproape 280 de milioane de euro, pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare pe secțiunea Caransebeș-Lugoj (lotul 1)!
ADVERTORIAL – Cărăşenii pot comanda beton de cea mai bună calitate de la Staţia de Beton de la Bocşa, cei din jur putând beneficia de transport gratuit!
CARANSEBEȘ – Campioana județului Caraș-Severin nu depune armele după înfrângerea din turul barajului de promovare în Liga 3 și speră să întoarcă rezultatul pe stadionul dIn Balta Sărată!
REȘIȚA – Este dictonul Teatrului de Artă din Deva, cu care regizorul Mihai Panaitescu invită publicul la primul său spectacol pe care-l pune în scenă la Reșița. „Contracții” își are premiera duminică seara de la ora 19:00, aducându-le pe scenă pe Cezara Crețu, Ioana Dobrea și Rusalina Bona. „E cool să fii cult”, afirmă managerul teatrului reșițean, Gabriel Ionescu invitând astfel spectatorii în sală!
REȘIȚA – Miroslav Aleksic din Serbia este doar unul dintre cei 20 de poeți din afara țării participanți la ediția 2022 a Festivalului Internațional „Porțile poeziei”. Un important poet european în opinia organizatorului Liubița Raichici, căruia i s-a acordat marele premiu al festivalului!
CARAŞ-SEVERIN – După primele rezultate afişate azi la examenul de Evaluare Naţională, eleva Maria Văleanu de la Şcoala Gimnazială Nr. 9 din Reşiţa a obţinut media generală 10!
